“Inimi de cenușă” episodul 60. Melek și Cihan se împacă
Marele secret iese, în sfârșit, la lumină. Adevărul zguduie pe toată lumea: Bünyamin este fiul lui Samet. Lovit de revelație, Bünyamin leșină, iar în acel moment critic, singura preocupare a lui Samet nu este fiul său, ci teama de a nu pierde șansa ca acesta să devină donator.
Când își revine, Bünyamin cere explicații. Ani la rând a fost ținut slugă în propria casă, tratat de toți ca un câine lăsat la ușă. Mama lui a murit de durere, iar Samet nu a intervenit niciodată să-i protejeze de tatăl vitreg, un om crud și violent.
Nihayet dezvăluie și modul în care a aflat adevărul. Nu mai surprinde pe nimeni faptul că, chiar dacă toți ar fi fost compatibili, Samet tot pe Bünyamin l-ar fi ales.
Citește și: “Alaca – Iubire și Trădare” episoadele 31 și 32, rezumat
Devastat, Bünyamin pleacă. În urma lui, Sumru îi reproșează lui Samet ipocrizia: a judecat-o aspru când secretul ei a ieșit la iveală, iar acum se dovedește că el a făcut un rău mult mai mare.
Lui Samet i se face brusc rău și este transportat de urgență la spital. Medicul le dă familiei o veste cruntă: mai au cel mult trei zile pentru transplant, starea lui fiind din ce în ce mai gravă. Confirmarea vine rapid — Bünyamin este compatibil.
Astfel, cei trei frați trebuie să-l găsească pe Bünyamin și să-l convingă să accepte să fie donator pentru tatăl lor. Cihan preia conducerea, conștient că Esat nu ar face decât să încurce lucrurile. El gestionează și afacerile de la distanță, prin telefon. Hikmet îi arată aceste mișcări lui Esat, îl instigă împotriva lui Cihan și îl convinge să se alieze cu ea pentru a-l îndepărta.
Îngrijorată pentru Cihan, Melek merge la spital să-l vadă. El îi promite că nu o va mai răni, iar cei doi se împacă.
Nihayet o avertizează pe Canan să nu facă vreo greșeală: familia Sansalan îi poate lăsa fără nimic. Mai întâi de toate, trebuie pusă o condiție clară — Bünyamin să fie recunoscut oficial ca Sansalan și să primească drepturi egale cu ceilalți copii ai lui Samet.
Citește și: