Interviu cu actrița Simay Barlaș, care interpretează rolul lui Ruya în serialul “Inimă rebelă”
Interviul a fost oferit revistei Gardirop în octombrie 2023.
În ce fel de etapă a vieții tale te afli?
Simay: Sunt într-o perioadă aglomerată, dar interesantă a vieții mele. Pot spune că sunt într-o perioadă în care am mai multe visuri despre mine și viața mea, îmi fac planuri, privesc spre viitor mai pozitiv și mă simt motivată spre viață.
Ai apărut din nou în fața publicului cu serialul “Inimă rebelă”. Cum te-ai implicat în această producție?
Simay: Trecuse puțin timp de când proiectul meu anterior fusese terminat și nu aveam nicio intenție să mă grăbesc, de fapt, voiam să joc un personaj care să-mi placă într-o producție cu care să mă simt confortabil, asta era singura mea grijă. Am terminat scenariul serialului “Inimă rebelă” foarte repede. Am fost impresionată de cât de captivantă a fost povestea, un scenariu în care oamenii puteau experimenta toate emoțiile în timp ce priveau. Mi-a plăcut personajul Ruya. Am vrut foarte mult să lucrez cu regizorul nostru, M. Çağatay Tosun. De asemenea, sunt foarte fericită să lucrez cu această echipă în această producție.
Sunt asemănări între tine și personajul tău din serialul “Inimă rebelă”? Ce fel de personaj aduci la viață?
Simay: Rüya este un personaj cu un spirit liber, încrezătoare în sine, încăpățânată și independentă. Este o fată cu propriile principii, pe care le urmează până la capăt. Nu sunt la fel de impulsivă ca Rüya, dar cred că ne asemănăm în pasiunea pentru libertate, încăpățânare și independență.
Aproape toate serialele în care ai jucat au avut tema iubirii. Cum ai defini tu iubirea?
Simay: Pentru mine, iubirea este ca un sentiment pe care toți îl urmărim, dar atunci când îl găsim, ne este greu să-i dăm un nume sau o definiție exactă. Este un sentiment care dezvoltă empatia, te ajută să vindeci și să fii vindecat, îți oferă perspective noi asupra vieții și contribuie la creșterea și dezvoltarea ta ca persoană.
Care a fost momentul în care te-ai privit pe ecran și ai simțit „da, asta e, a ieșit cum trebuie”? Îți vine în minte vreo scenă?
Simay: Când îmi revăd scenele, devin extrem de critică față de mine și îmi spun mereu că ar fi putut să fie și mai bine. Cred că un mod de a progresa este să te critici, dar uneori mă presez prea mult.
Ca actriță, există o producție din care îți dorești să fi parte sau o persoană alături de care ai dori să joci?
Simay: Sunt multe astfel de dorințe. De fapt, acestea sunt atât visuri, cât și obiective de carieră, și într-o zi, când le voi împlini, voi putea spune „acesta a fost visul meu”.
În general, ce filosofie de viață ai? Care este cea mai valoroasă lecție pe care ai învățat-o până acum, un adevărat principiu de viață?
Simay: Nu mă tem să fac greșeli. Sunt dintre cei care cred că este bine să înveți din greșeli și să mergi mai departe. Cred că este valoros să-mi asum riscuri, mai degrabă decât să trăiesc o viață neexplorată.
Ce înseamnă pentru tine să fii o persoană cunoscută? Cum gestionezi această situație?
Simay: În viața mea de zi cu zi trăiesc într-un cerc foarte mic. Nu am timp să simt această recunoaștere între prietenii apropiați, familie și muncă. Pentru mine este foarte valoros să continui să trăiesc așa cum îmi doresc, iar acest lucru încerc să îl protejez cât pot de mult.
În ce fel te dezvolți în domeniul actoriei? Cum te menții la zi?
Simay: Mă regăsesc mereu în ceea ce citesc, în ceea ce vizionez și, cel mai important, în ceea ce interpretez. Acest lucru poate fi uneori un spectacol, alteori un tablou sau chiar o persoană care trece pe lângă mine pe stradă. În profesia noastră nu există limite nici pentru ceea ce poți face, nici pentru progresul și actualizarea constantă. Nu încetez niciodată să gândesc legat de profesia mea, iar asta mă ține și la curent și plină de entuziasm.
Care sunt cele mai mari surse de inspirație din viața ta? Ce te motivează?
Simay: Femeile care se cunosc pe ele însele, care se tratează cu blândețe, care se acceptă cu greșelile și reușitele lor, care nu renunță, care luptă, care zâmbesc vieții indiferent de circumstanțe și care rămân cu picioarele bine înfipte în pământ – iar în fruntea acestora este mama mea. Ele sunt, pot spune, cea mai mare sursă de inspirație pentru mine.
Cum te înțelegi cu moda?
Simay: Astăzi, fie că vrem sau nu, ajungem să urmărim tendințele datorită rețelelor de socializare. Urmăresc cu interes colecțiile actuale ale designerilor mei preferați, dar nu cumpăr piese care nu se potrivesc stilului meu doar pentru că sunt la modă. Trebuie să aibă un element care să mă reprezinte, ca să mă simt confortabil în acea haină.
Care sunt cele cinci piese de bază din garderoba ta?
Simay: Blugi, tricou, sacou, cizmele de cowboy și geaca de piele.
Lucrezi cu un stilist? La ce acorzi cea mai mare atenție când îți alegi hainele?
Simay: Pentru evenimente și ocazii speciale, colaborez întotdeauna cu un stilist și, recent, am început să primesc sfaturi și pentru garderoba mea de zi cu zi. Îmi place să încerc lucruri noi atât timp cât mă simt confortabil, dar prioritatea mea este să mă simt bine în ceea ce port.
Cum te înțelegi cu social media? Cât timp petreci pe zi și care sunt aplicațiile tale preferate?
Simay: Îmi place să folosesc social media într-un mod echilibrat. Desigur, în timpul liber petrec timp pe social media, mă uit la videoclipuri și mă distrez, dar nu sunt o utilizatoare foarte activă. Cel mai mult timp îl petrec pe Instagram.
Ai o rutină de îngrijire a pielii? Care sunt produsele tale preferate de înfrumusețare?
Simay: În perioadele de filmare, încerc să acord o atenție sporită îngrijirii pielii. Orele lungi de machiaj îmi solicită pielea, așa că, în orice moment liber, încerc să o las să respire. Oricât de obosită aș fi, nu pot adormi niciodată cu machiajul pe față. Merg la dermatolog o dată pe lună pentru un tratament facial.
Ce îți place să faci pentru dezvoltarea personală?
Simay: Nu limitez dezvoltarea personală la un singur lucru sau la ideea de dezvoltare în sine. Cred că dezvoltarea personală trece și prin efortul de a înțelege alți oameni.
Ce producție te-a entuziasmat cel mai mult în ultima vreme?
Simay: Frații Leyla. De când l-am văzut, nu-mi pot scoate filmul din minte. Sper ca într-o zi să fac parte dintr-un proiect care să spună o poveste de acest fel, în acest fel. În ultimele săptămâni, am petrecut timpul liber explorând cinematografia iraniană. Stilul lor simplu și sincer, dar totuși dur și realist, mă fascinează.
La ce visezi cel mai des în ultima vreme?
Simay: În general, sunt o persoană visătoare. Cred că în această perioadă, mai ales cu acest ritm intens, cel mai des visez să călătoresc mai mult.