Merve din serialul “Pe aripile iubirii”: povestea actriței Ilayda Sumak

64

İlayda Sumak este o actriță turcă tânără, aflată în plină ascensiune, născută în anul 2000, la Istanbul.Parcursul său profesional a inceput prin studii de specialitate în domeniul artistic, pregătindu-se temeinic pentru o carieră în televiziune și film. În prezent, își desfășoară activitatea profesională sub coordonarea agenției de management Feridun Fikret Küperoğlu.

Primul ei rol important a venit în 2024, când a fost distribuită în serialul TV „Pe aripile iubirii”, difuzat pe Happy. A interpretat personajul Merve Aslanlı, un rol care i-a adus vizibilitate și apreciere din partea publicului, în special în rândul telespectatorilor tineri.

În 2025, İlayda Sumak face un pas important în cariera sa, debutând într-un rol principal cinematografic în filmul „Kadıköy Boğası”. Filmul este inspirat din viața reală a lui Mustafa Başaran, o figură cunoscută pe rețelele sociale din Turcia, supranumit „Kadıköy Boğası” („Taurul din Kadıköy”). Acesta a devenit un adevărat fenomen online datorită stilului său nonconformist, energiei sale, umorului absurd și personalității carismatice.

Filmul este o comedie iar povestea îl urmărește pe Taurul Kadıköy, care cucerește inimile tuturor – de la tineri la bătrâni – prin comportamentul său eroic, stilul unic și sinceritatea sa dezarmantă. Alături de el apar câinele său Çomar, aventurile sale neobișnuite și Rabia, iubirea sa platonică.

În acest film, İlayda Sumak interpretează personajul Rabia, femeia iubită de Kadıköy Boğası Mustafa. Dinamicile dintre personajele Mustafa și Rabia construiesc latura emoțională și umoristică a filmului. Premiera a avut loc pe 22 august 2025.

Proiecte notabile

  • 2025Kadıköy Boğası (Rabia) – film de cinema
  • 2024–2025Rüzgarlı Tepe (Merve Aslanlı) – serial TV