NASA dezvăluie cele mai apropiate imagini ale Soarelui realizate vreodată

Pe de o parte, Soarele e ca un prieten cald și primitor. Fără căldura lui, Pământul n-ar fi fost un loc unde să apară viața, iar noi, oamenii, n-am fi existat. De miliarde de ani, el face posibilă existența noastră. Pe de altă parte, Soarele poate fi și un pic răutăcios, trimițând raze UV periculoase spre noi și, din când în când, aruncând explozii uriașe de plasmă care pot afecta Pământul. Adevărul? E undeva la mijloc, iar NASA a lansat Sonda Parker pentru a ne ajuta să înțelegem mai bine acest mister cosmic.

În 2018, NASA a trimis Sonda Parker (Parker Solar Probe, pe numele ei complet) să studieze Soarele de aproape. Misiunea ei e să analizeze plasma din coroana solară și câmpurile magnetice ale stelei noastre. Practic, e ca și cum am trimite o sondă să „atingă” Soarele. Și chiar asta face! De-a lungul misiunii, sonda s-a apropiat tot mai mult de Soare, stabilind recorduri de fiecare dată. Pe 24 decembrie 2024, a trecut la doar 6,1 milioane de kilometri de suprafața solară. E incredibil de aproape!

Norocul sondei e că e bine protejată, cu mai multe straturi care o apără de căldura intensă. În plus, e și cea mai rapidă sondă construită vreodată. În timpul zborului din 2024, gonea cu 692.000 km/h, petrecând doar câteva momente atât de aproape de Soare.

Datorită acestei aventuri curajoase, avem acum cele mai detaliate imagini ale Soarelui. Sonda e echipată cu patru instrumente principale, iar unul dintre ele, WISPR (Wide-field Imager for Solar Probe), are două camere super-rezistente care pot face față radiațiilor. Aceste camere ne-au arătat coroana solară și vântul solar într-un mod complet nou. „Sonda Parker ne-a dus direct în atmosfera dinamică a Soarelui,” a spus Nicky Fox, de la NASA. „Vedem cu ochii noștri de unde vin fenomenele care afectează vremea spațială, nu doar prin modele teoretice.”

De ce e asta important? Pentru că vântul solar și ejecțiile de masă coronală (CME) au un impact mare asupra noastră. Vântul solar, un flux constant de particule încărcate, creează aurora boreală, dar poate și să strice rețele electrice sau sateliți. Pe măsură ce explorăm spațiul cislunar și lansăm tot mai mulți sateliți pe orbita joasă a Pământului, e crucial să înțelegem aceste fenomene. Ejecțiile de masă coronală, de exemplu, sunt ca niște „bombe” de plasmă care pot conține miliarde de tone de material și care, dacă ajung pe Pământ, pot provoca furtuni geomagnetice.

Sonda poartă numele lui Eugene Parker, un fizician care, în 1958, a introdus termenul „vânt solar”. Deși ideile lui au fost controversate la vremea aceea, au schimbat felul în care înțelegem Soarele. Multe sonde au studiat Soarele de-a lungul timpului, dar niciuna n-a ajuns atât de aproape ca Parker. Cu tehnologia ei avansată, ne-a dezvăluit detalii fascinante, cum ar fi „switchback-urile” – niște zigzaguri ciudate în câmpurile magnetice ale Soarelui.

Când sonda s-a apropiat la 14,7 milioane de mile de Soare, a descoperit că aceste switchback-uri sunt mai comune decât credeam și apar în grupuri. Mai mult, a aflat că ele joacă un rol în vântul solar rapid, una dintre cele două componente ale vântului solar. „Cum se formează vântul solar și cum scapă de gravitația uriașă a Soarelui?” se întreabă Nour Rawafi, om de știință al misiunii. „E o provocare să înțelegem vântul solar lent, care e de două ori mai dens decât cel rapid, dar sonda ne ajută să ne apropiem de răspuns.”

Vântul solar lent pare să vină din regiunile ecuatoriale ale Soarelui, dar cercetătorii încă dezbat ce structuri îl produc și cum se eliberează. „Nu avem un răspuns final, dar avem o mulțime de date noi și interesante,” spune Adam Szabo, de la NASA.

În ultimele decenii, am învățat multe despre Soare, iar Sonda Parker ne ajută să mergem și mai departe. Următoarea ei apropiere de Soare va fi în septembrie 2025, când va trece din nou prin coroana solară și va aduna și mai multe informații. Plus, ne va oferi imagini și mai spectaculoase. Abia aștept să vedem ce mai descoperă!