“Omer – Iubire sau Tradiție” episodul 80, rezumat

1,565

Omer decide să se mute după ce Reșat îi aduce pe Gamze și pe Tuna în casă. El este tot mai distant față de Gamze, iar comportamentul lui o rănește profund pe aceasta. Reșat o încurajează să nu renunțe, explicându-i că furia lui Ömer nu este îndreptată spre ea, ci spre sine. Pentru Omer, consumul de alcool este cel mai mare păcat, iar pentru că nu reușește să își accepte greșeala, o învinovățește pe Gamze și își revarsă furia asupra celor apropiați. Reșat e convins că dacă toți vor rămâne alături de el și îl vor sprijini, Ömer va găsi drumul cel bun și se va putea ierta pe el însuși.

După ce a aflat despre Tahir și Ömer, Kamil, orbit de gelozie, o bruschează și o amenință pe Vicdan. Aceasta îl sună pe Ömer și, mințindu-l că a fost rănită, îl roagă să vină să o ajute, spunând că este singură acasă. Când acesta ajunge, Vicdan îi cere să îi îngrijească rănile și îl invită să rămână peste noapte, încercând să-i sucească mințile.

Între timp, Sukran îi spune lui Gamze despre Vicdan și o avertizează că femeia este un pericol pentru căsnicia ei. Gamze merge la casa lui Vicdan și îl găsește pe Omer luând masa cu ea. Foarte supărată, se ceartă cu el și răstoarnă masa. Omer o scoate afară iar el se întoarce înapoi la Vicdan. Îndurerată, Gamze pleacă plângând.

Obțineți actualizări în timp real direct pe dispozitivul dvs., abonați-vă acum.