“Pe aripile iubirii” episoadele 107 și 108, rezumat

5,984

Halil îl roagă pe Eren să caute o casă potrivită pentru Zeynep și familia ei, cât mai aproape de fermă, dar ea să nu afle niciodată că el se află în spatele acestui ajutor. Eren găsește o locuință promițătoare, dar Halil vrea să o vadă personal înainte de a o închiria. După vizită, găsește diverse motive pentru a respinge casa, spunând că nu este potrivită pentru familia lui Zeynep. Eren înțelege ca atitudinea lui trădează un adevăr nerostit: preocuparea lui profundă este tot Zeynep.

În timp ce Halil continuă căutările, primește un telefon de la Songul, care îl anunță că Zeynep a început să zugrăvească camera bunicii. Surprins, Halil se întoarce acasă și o întreabă de ce se implică în așa ceva, știind bine că urmează să plece în curând.

Zeynep, cu voce hotărâtă, îi spune că nu va pleca până nu va afla ce problemă are cu ele de le tratează așa.

Zumrut intervine și îl roagă pe Halil să o ajute pe Zeynep la zugrăvit. Așa ajung să petreacă întreaga zi împreună, iar Zeynep îl întreabă mereu, ce a provocat transformarea sa, dar răspunsurile nu vin.

Halil ajunge în pragul de a-i spune întregul adevăr și de a o confrunta în legătură cu trecutul. Însă, Songul îl oprește, avertizându-l că nu va obține nimic bun din asta – ba dimpotrivă, că Zeynep îl va urî și vor începe o altă luptă de răzbunare. Scopul ei este să își protejeze propriile secrete, temându-se că adevărul va ieși la iveală.

Dar chiar atunci, într-o întorsătură neașteptată, bunica Zumrut o recunoaște pe Songul și, cu o sinceritate necruțătoare, îi spune lui Zeynep că venirea lor în acea casă nu a fost întâmplătoare, ci plănuită cu scopul răzbunării.