“Pe aripile iubirii” episoadele 57 și 58 rezumat. Halil face orice pentru a o împiedica pe Zeynep să lucreze cu Orhan
Zeynep îl anunță pe Halil că va lucra cu Orhan dar îl asigură că nu va neglija îndatoririle de la fermă. Halil, însă, îi interzice categoric acest lucru. Hotărâtă, Zeynep îl contactează în secret pe Orhan, spunându-i că vrea să colaboreze, dar rugându-l să păstreze totul între ei. Plănuiește să lucreze noaptea, fără știrea lui Halil.
Songül află totul și se asigură că Halil observă plecarea ei noaptea. Bănuitor, acesta o urmărește și o confruntă, interzicându-i să mai aibă legături cu Orhan. Zeynep îi răspunde hotărâtă, spunând că muncește pentru viitorul familiei ei și că el n-ar putea înțelege niciodată prin ce trece. Într-un moment tensionat, Halil îi spune că, dacă așa stau lucrurile, să-și ia familia și să plece din casa lui. Zeynep ezită, iar Halil, văzând asta, decide să o plătească dublu pentru munca ei la fermă, oferindu-i astfel o alternativă. Zeynep acceptă și își reia îndatoririle, începând cu curățenia în depozit.
Chiar dacă se retrage temporar din colaborarea cu Orhan, nu își pierde speranța. Îi spune acestuia că nu a putut veni din cauza stării de sănătate a bunicii. Totuși, când Orhan vine să o viziteze, Canan îl informează că Halil a împiedicat-o să meargă .
Halil începe să caute informații despre Orhan, sperând să descopere ceva care să o determine pe Zeynep să se îndepărteze de el. Când Orhan sosește din nou la fermă, Halil îl întâmpină cu ostilitate și îi spune răspicat că nu este binevenit. Orhan nu se lasă intimidat și îl provoacă, spunând că va recupera casa pentru Zeynep.
Între timp, Gülce se întâlnește cu escrocul care i-a promis că o va ajuta să-și găsească sora. După ce îi oferă banii, acesta recunoaște că a mințit. Yusuf, care o urmărea de la distanță, o acuză furios că l-a trădat și presupune că bărbatul este iubitul ei, fără să-i acorde șansa unei explicații.