Pretul Fericirii Episodul 93, Rezumat

7,745

Șahika și Ender se aliază împotriva lui Hasan Ali pentru a-și recupera acțiunile de la el.
Nici una nu spune familiilor situația în care au ajuns și vor locui împreună în casa modestă închiriată de Ender.
În primul rând, decid să atragă de partea lor pe unul dintre oamenii lui Hasan Ali. Caner încearcă să vorbească cu Mahmut, omul lui de încredere dar tipul îi este loial șefului său și nu le va fi de folos.

După aceea merg la Feride și îi cer să le ajute să afle o informație despre Hasan Ali cu care să îl șantajeze. În schimb o vor ajuta să-i despartă pe Yildiz și Cagatay.
Feride acceptă și le spune că ea nu știe secretele lui în domeniul afacerilor dar cea de-a doua soție a lui, care a murit e posibil să fi știut.

Sfătuită de ele, Feride se mută în casa cuplului proaspăt căsătorit și urmând planul lor, înregistrează o conversație între Yildiz și Asuman fără ca acestea să știe. Tocmai atunci Asuman își sfătuiește fiica să rămână însărcinată cât mai curând, pentru a se asigura că soacra nu îi va putea despărți. Yildiz glumește, de asemenea, spunându-i să se căsătorească cu Hasan Ali ca să își asigure viitorul.

Sahika face rost de o mașină de la Hayati, un taximetrist din cartier care o place și împreună cu Ender merg în Izmir pentru a vorbi cu Cansu, nepoata celei de-a doua soții a lui Hasan Ali.
O conving să meargă la el și să îi spună că ea nu este nepoata soției lui ci este fiica ei și că soția lui i-a ascuns acest lucru de teamă că o va părăsi. După cum sperau ele, Hasan Ali îi oferă un loc de muncă și o invită să locuiască cu el, ceea ce le va ajuta pe viitor să își recupereze acțiunile.
În același timp, Cansu plănuiește să scape curând de ele.

Sahika și Ender îi spun lui Zehra că Mert are un fiu și adresa unde locuiește cu bunica lui. Mert se aștepta la asta și ia măsuri, astfel că atunci când Zehra merge la adresa respectivă, o întâmpină un tip și îi spune că nu locuiește nimeni acolo.

La finalul episodului Sahika și Ender apar neinvitate la petrecerea aniversării a 25 de ani a companiei lui Hasan Ali.
În timp ce el ține un discurs în fața invitaților, ele pornesc înregistrarea audio cu conversația dintre Yildiz și Asuman.
Întreaga situație este stânjenitoare pentru Hasan Ali, Cagatay, Yildiz și Asuman.
Cagatay se supără foarte tare pe Yildiz. Hasan Ali o avertizează din nou să nu mai repete astfel de incidente care l-ar pune într-o situație neplăcută pe fiul lui. De data aceasta, deși se teme de el, Yildiz îl înfruntă și îi spune că Feride, Sahika și Ender au făcut toate acestea și amândoi au fost ținta lor, nu doar ea.
După aceea, Yildiz îl sună pe Emir și îi spune că le va ruina pe Ender și pe Sahika.

Obțineți actualizări în timp real direct pe dispozitivul dvs., abonați-vă acum.