“Prețul ispitei” rezumatul episodului 13. Alegerea care schimbă totul

648

Erhan respinge cererea în căsătorie a lui Sibel, arătându-se uimit că lucrurile au ajuns atât de departe. Între timp, Elif află de la sora lui Sibel că cei doi sunt împreună la un restaurant. Fiindcă tânăra vorbește ca cei doi sunt un cuplu, Elif pornește într-acolo însoțită de Tuncay, hotărâtă să-i vadă cu ochii ei.

Când o vede, Erhan o ia deoparte și o întreabă ce caută acolo alături de Tuncay. O acuză că se umilește umblând cu un bărbat însurat. Elif, cu un ton ferm, îi răspunde că Tuncay urmează să divorțeze și că, de acum înainte, și ea își va trăi viața așa cum își dorește — la fel cum a făcut și el. La aceste cuvinte, Erhan devine și mai tensionat și îi spune că este liberă să facă ce vrea, dar că de acum înainte ea va purta întreaga responsabilitate pentru tot ce va urma.

După o noapte de frământări și reflecții, Erhan ia o decizie și dimineața merge la Sibel și îi dă răspunsul pe care ea îl aștepta — acceptă să se căsătorească cu ea. Împreună, merg apoi să dea vestea familiei lui Sibel. Însă, așa cum era de anticipat, Tahir nu este deloc de acord cu această hotărâre.

Elif este complet bulversată când află de logodna celor doi. Iar ca și cum vestea n-ar fi fost suficient de greu de digerat, se confruntă și cu o situație total neașteptată: există posibilitatea să fie însărcinată.