Prima „baniță” din lume nu era un sac de pânză, ci un obiect din metal prețios
Da, ai citit bine. Cuvântul românesc „baniță” ne duce cu gândul la sacul gros de iută în care bunicii noștri cântăreau grâul sau porumbul. Dar dacă îți spun că prima baniță atestată istoric nu avea nimic de-a face cu pânza, ci era turnată din bronz sau chiar din argint aurit, probabil o să ridici o sprânceană. Hai să lămurim povestea asta fascinantă, pas cu pas.
Când a apărut ideea de „măsură standard”
Încă din mileniul al IV-lea î.Hr., în Sumer (Irakul de azi), oamenii au simțit nevoia să stabilească unități de măsură comune pentru cereale. Comerțul era în plină dezvoltare, templele administrau depozite uriașe de orz și grâu, iar preoții-contabili aveau nevoie de ceva clar: „Cât înseamnă exact un gur, un sila sau un ban?”
Așa au apărut primele vase-etaloane oficiale. Acestea nu erau simple oale de lut, ci recipiente de bronz (uneori placate cu argint sau chiar aur) gravate cu numele regelui sau al zeității care garanta corectitudinea măsurii. Cel mai vechi exemplar cunoscut datează din vremea regelui Entemena de Lagash (aprox. 2400 î.Hr.) și este păstrat astăzi la Luvru. Vasul are o capacitate de exact 1 ban sumerian – echivalentul a circa 30 de litri în zilele noastre.
De ce metal prețios și nu lemn sau lut?
- Durabilitate – un vas de lut se sparge, unul de lemn se strâmbă în timp. Bronzul rezistă mii de ani.
- Autoritate – când regele sau templul punea sigiliul pe un obiect din metal prețios, era clar că măsura e oficială și nu poate fi „ajustată” de oricine.
- Anti-fraudă – vasele erau verificate periodic și marcate cu semne speciale. Dacă cineva încerca să le cioplească pe interior ca să „fure” câteva boabe, se vedea imediat.
Aceste vase nu stăteau în piață la îndemâna oricui. Ele erau păstrate în temple sau în palatele regale și serveau drept etalon. Comercianții aveau copii mai simple (de lut sau lemn), dar care trebuiau să se potrivească perfect cu originalul de bronz.
Cum a ajuns „ban-ul” sumerian să devină „banița” românească
Cuvântul „ban” vine din akkadiană (limba succesorilor sumerienilor): „bānu” însemna atât unitatea de măsură, cât și vasul care o conținea. De acolo a intrat în aramaică, apoi în greacă (ca „bounos”), iar mai târziu în limbile slave și în română.
La noi, „banița” a ajuns să însemne sacul în care încăpea exact cantitatea oficială de cereale – dar la origine, acum 4.500 de ani, era un obiect de lux, aproape un „lingou de măsură” din metal prețios.
Un detaliu savuros
Unul dintre cele mai frumoase vase-etaloane descoperite este „banița” regelui Gudea de Lagash (aprox. 2130 î.Hr.). Este din bronz masiv, decorat cu lei și inscripționat cu dedicația către zeul Ningirsu. Capacitatea? Exact 1 ban = 60 sila = aproximativ 60 de litri. Astăzi valorează milioane de dolari – și nu doar pentru metal, ci pentru că este literalmente prima „baniță” din istoria omenirii.
Data viitoare când auzi pe cineva spunând „o baniță de grâu”, poți zâmbi și să spui: „Știai că prima baniță din lume era de bronz și o păzea un leu gravat, nu o cusătură de iută?” Istoria măsurătorilor e plină de astfel de povești în care obiectele banale de astăzi au fost odată simboluri de putere și precizie inginerească.
Și da… bunicii noștri aveau dreptate când ziceau că „măsura bună e sfântă”. Doar că sfânta aia era turnată în bronz și păzită de preoți înarmați acum 45 de secole. 😊
Surse:
- Muzeul Luvru – colecția de vase-etaloane mesopotamiene
- Marvin A. Powell, „Masse und Gewichte” în Reallexikon der Assyriologie
- Expoziția permanentă a British Museum – secțiunea Mesopotamia