Primele cadre și noutăți despre noul serial “Ochii ca Marea Neagră” cu Halit Ozgur Sari și Ozge Yagiz

3,408

Drumul către ecran al producției semnate de O3 Medya nu a fost lipsit de schimbări. Serialul care îi are în roluri principale pe Halit Özgür Sarı și Özge Yağız, a trecut prin mai multe etape de dezvoltare și titluri de lucru. Inițial cunoscut sub numele de „Skandal”, apoi „Maçari”, producția și-a găsit în cele din urmă identitatea finală sub titlul „Gözleri KaraDeniz” (tradus ca Ochii ca Marea Neagră sau Ochi întunecați).

Echipa noului serial ambițios de la ATV, a plecat ieri spre Rize. Actorii vor face repetiții intense pe 8 și 9 iulie, iar începând cu 10 iulie vor intra pe platourile de filmare. Dacă nu intervin schimbări, filmările din Rize sunt planificate să se încheie până pe 21 iulie.

Pe de altă parte, au fost publicate și primele fotografii de la repetiții cu actorii principali ai serialului.

Serialul, regizat de Altan Dönmez și Orkun Çatak, îl are în rol principal pe Halit Özgür Sarı, care dă viață personajului Azil – moștenitorul pierdut al celei mai puternice familii din Turcia, Maçari.
Özge Yağız o interpretează pe Güneș, avocata familiei Maçari, a cărei cale se intersectează întâmplător cu Azil.

Din distribuție face parte și Eren Ören, care a mai jucat cu Halit Ozgur și în serialul “Totul pentru familia mea). Eren Ören îl va juca pe Dursun, fiul doicii și „partenerul” de încredere al lui Azil.

Scenariul este scris de Ayberk Çınar, Ayşin Akbulut și Simge Ayvazoğlu, cu Ali Can Yaraș ca și consultant de scenariu.

Distribuție puternică de actori

Serialul, care va avea premiera în luna septembrie, îi mai are în distribuție pe următorii actori:
Mehmet Özgür (Osman), Yonca Şahinbaş (Nermin), Mustafa Açılan (Mehmet), Erol Babaoğlu (Sado), Ebru Aykaç (Havva), Eren Ören (Dursun), Osman Albayrak (Kınalı), Onur Özaydın (Haki), Gizem Arıkan (Ayla), Berk Ali Çatal (Sancar), Türkü Su Demirel (Fatoș), Özgür Çınar Deveci (Yunus) și Ayten Uncuoğlu în rolul Asiye.