România înainte vs. după 1 Decembrie 1918: Diferențe care te vor surprinde

La 1 decembrie 1918, în sala mare a Cazinoului din Alba Iulia, câteva mii de români au strigat, cu lacrimi în ochi, „Vrem să ne unim cu Țara!”. În acel moment simplu, dar copleșitor, a schimbat pentru totdeauna soarta unui popor. România Mică a devenit România Mare. Dar ce s-a schimbat cu adevărat în viața de zi cu zi a oamenilor obișnuiți? Nu doar harta, ci și sufletul, economia, cultura și chiar felul în care ne priveam în oglindă. Hai să vedem, pas cu pas, diferențele – unele evidente, altele surprinzător de subtile.

1. Teritoriul: de la „regatul ciuntit” la o țară de două ori și jumătate mai mare

În 1914, România avea 137.000 km² și 7,7 milioane de locuitori. În 1920, după Tratatele de la Saint-Germain, Trianon și Paris, suprafața a ajuns la 295.000 km², iar populația la aproape 18 milioane. Practic, țara s-a dublat și jumătate peste noapte.

• Înainte: granița de vest se oprea la Oradea și Satu Mare; Carpații erau „munții noștri”, dar dincolo de ei trăiau români care vorbeau aceeași limbă, dar se rugau în biserici greco-catolice sau ortodoxe sub administrație maghiară.
• După: Basarabia, Bucovina și Transilvania au intrat în aceeași familie. Pentru prima oară după secole, un țăran din Chișinău, unul din Cernăuți și unul din Cluj puteau spune, fără să mintă, „suntem acasă la noi”.

2. Demografia și diversitatea: de la aproape 92 % români la 71 %

În Regatul Vechi, românii reprezentau 92 % din populație. După 1918, ponderea a scăzut la 71–72 %. De ce? Pentru că am primit și minoritățile lor: 1,3 milioane de maghiari, 750.000 de germani (șvabi și sași), 800.000 de evrei, ucraineni, bulgari, turci, ruși-lipoveni etc.

Asta a însemnat:

• școli în limbile minorităților (da, chiar și în perioada interbelică existau mii de școli maghiare, germane și idiș);
• o explozie culturală: Bucureștiul, Iașiul și Clujul au devenit orașe cosmopolite adevărate;
• dar și tensiuni: naționalismul românesc a reacționat uneori dur, iar minoritățile au avut momente când s-au simțit „cetățeni de rangul doi”.

3. Economia: saltul de la agricultură săracă la „grânarul Europei”

În 1913, 80 % din români trăiau din agricultură, iar țăranul mediu avea sub 3 hectare. După 1918:

• România a devenit al doilea exportator de petrol din lume (după SUA) datorită zăcămintelor din Prahova și Bacău;
• am preluat industria textilă și metalurgică din Transilvania (Reșița, Hunedoara);
• exporturile de cereale au explodat: în anii ’30 suntem numiți „grânarul Europei” (peste 10 milioane de tone de grâu pe an).

Totuși, nu totul a fost roz: reforma agrară din 1921 a împărțit 6 milioane de hectare foștilor chiaburi și marilor latifundiari maghiari, dar împroprietărirea a fost adesea haotică, iar țăranul român a rămas, în mare parte, sărac.

4. Cultura și identitatea: de la „românism defensiv” la „românism triumfător”

Înainte de 1918, literatura și presa românească din Transilvania tipăreau cărți cu litere latine în clandestinitate sau peste graniță. După Unire:

• a explodat generația ’27: Eliade, Cioran, Eugen Ionescu, Brâncuși, Enescu – toți au crescut sau au creat într-o Românie Mare;
• Universitatea din Cluj a devenit românească în 1919 (după ce fusese maghiară timp de 400 de ani);
• s-a născut radioul românesc, cinematograful românesc, aviația civilă românească.

A apărut și un sentiment nou: mândria. Nu mai eram „țara mică de la gurile Dunării”, ci un stat respectat, cu voce la Liga Națiunilor.

5. Viața de zi cu zi: mici detalii care spun totul

• Înainte: un ardelean care voia să vină la București trebuia pașaport și viză de la autoritățile maghiare.
• După: trenul Cluj–București dura 18 ore, dar era „al nostru”. Oameni plângeau în gară când coborau și sărutau pământul.
• Moneda: leul românesc a înlocuit coroana austro-ungară și rubla țaristă.
• Calendarul: Transilvania și Bucovina au trecut de la calendarul iulian la cel gregorian în 1919 – au „sărit” 13 zile dintr-o dată.
• Numele străzilor: Franz Josef a devenit Regele Ferdinand, Kossuth a devenit Mihai Viteazul.

6. Prețul visului

Nu totul a fost idilic. Unirea a adus și provocări uriașe:

• datoria publică a explodat;
• armata a trebuit reorganizată să cuprindă trei sisteme diferite (român, austro-ungar, rus);
• au apărut mișcări iredentiste maghiare și comuniste în Basarabia.

Totuși, chiar și cu toate imperfecțiunile, România Mare a fost perioada în care ne-am simțit, pentru prima și ultima oară până azi, cu adevărat „întregi”.

1 Decembrie 1918 nu a fost doar o simplă anexare de teritorii. A fost momentul în care un popor și-a recăpătat demnitatea, vocea și speranța. Am plătit scump pentru ea în 1940, dar niciun român care a trăit acele clipe nu a regretat.

Astăzi, când ne uităm pe hartă și vedem granițele ciuntite din nou, poate că cea mai mare lecție a Unirii este aceasta: unitatea nu este niciodată definitivă, dar nici visul ei nu moare vreodată.

La mulți ani, România Mare – chiar și în suflet, dacă nu pe hartă! 🇷🇴