Serialul turcesc “Aziz” va începe în data de 8 ianuarie la Kanal D
Serialul “Inimă rebelă” ajunge la final pe 7 ianuarie dar publicul va avea surpriza de a o revedea pe Ruya (Simay Barlas) în noua producție “Aziz” care va fi difuzată începând din 8 ianuarie, în fiecare seară de luni până vineri. Partenerul ei va fi carismaticul actor Murat Yildirim iar actrița talentată Damla Sonmez, va avea un rol principal, de asemenea.

.
“Aziz”, o producție semnată de O3 Medya, este un serial de epocă cu o intrigă impresionantă și o frumoasă poveste de dragoste. A fost difuzat în Turcia în perioada 2021-2022 și are 28 de episoade.
Scenariul a fost scris de Eda Tezcan, iar Zeynep Günay a fost consultant de proiect.

Povestea serialului:
Aziz Payidar (Murat Yıldırım), fiul familiei Payidar, cel mai mare și singurul producător de covoare din Antakya, duce o viață prosperă și înstărită. Soarta lui Aziz se schimbă radical atunci când îl ucide pe locotenentul francez Andre, un delegat al ocupației franceze; este forțat să lase în urmă pământul natal, marea lui iubire, pe scurt, tot ce avea. După doi ani, când toată lumea îl credea mort, revenirea lui este neașteptată pentru toți. Nimic nu mai este la fel. Aziz a pierdut tot, iar în orașul aflat sub ocupație militară, regăsește locurile copilăriei aproape devastate. Mai mult, prima sa iubire, Dilruba (Damla Sönmez), este logodită cu Adem (Guven Murat Akpınar), fiul unchiului său, Galip Payidar (Ahmet Mümtaz Taylan).
Întoarcerea lui Aziz afectează viețile multor oameni din Antakya. Dilruba începe să-și pună la îndoială viitoarea căsătorie. Galip Payidar face tot posibilul pentru a-și menține puterea. Oamenii din Antakya încep să creadă că Aziz ar putea fi speranța lor împotriva ocupației franceze.
Aziz, care trebuie să o ia de la capăt, renaște din propria cenușă prin lupta sa pentru supraviețuire. El va fi prins într-un conflict emoțional când Efnan (Simay Barlas), o fată simplă de la țară, îi va intra neașteptat în viață, iar după frământările intense pe care le trăiește, își va găsi treptat atât adevăratul sine, cât și iubirea adevărată.
