Un papă a fost judecat după moarte – eveniment real din anul 897

În anul 897, istoria Bisericii Catolice a consemnat unul dintre cele mai stranii și tulburătoare episoade ale sale: Sinodul Cadavrelor (cunoscut în latină drept Synodus Horrenda). Un papă decedat de aproape nouă luni a fost exhumat, îmbrăcat în veșminte pontificale și adus în sala sinodului pentru a fi judecat ca și cum ar fi fost în viață. Evenimentul nu este o legendă urbană medievală, ci un fapt istoric documentat, care ilustrează perfect haosul politic și vendetele personale ce au marcat secolul al IX-lea în Roma papală.

Contextul: o epocă de instabilitate extremă

Pentru a înțelege absurdul situației, trebuie să ne imaginăm atmosfera vremii. Sfârșitul secolului al IX-lea și începutul celui de-al X-lea reprezintă una dintre cele mai turbulente perioade din istoria papalității – perioada numită uneori „Saeculum obscurum” sau „Pornocrația”. Între anii 872 și 965 au existat peste douăzeci și patru de papi, iar între 896 și 904 media era de un papă nou aproape în fiecare an. Tronul Sfântului Petru era disputat nu atât pe criterii teologice, cât pe alianțe politice, influența familiilor nobiliare romane și intervenția împăraților carolingieni sau a ducilor locali (în special cei din Spoleto).

Papa Formosus (care a domnit între 891 și 896) a fost un personaj controversat încă dinainte de alegerea sa. Episcop de Porto, misionar apreciat în Bulgaria, Formosus fusese anterior excomunicat de Papa Ioan al VIII-lea, acuzat de ambiție excesivă și de părăsirea diecezei sale pentru a aspira la tronul papal. Deși a fost reabilitat ulterior, aceste acuzații au rămas ca o rană nevindecată în memoria adversarilor săi.

Formosus a murit în aprilie 896, posibil otrăvit (după unele surse contemporane), în vârstă înaintată. Succesiunea a fost rapidă și haotică: Bonifaciu al VI-lea a murit după doar două săptămâni, iar apoi a venit la tron Ștefan al VI-lea (896–897), un om profund legat de facțiunea Spoletană, condusă de împăratul Lambert și mama sa Agiltruda – dușmani personali ai lui Formosus.

Sinodul propriu-zis: un proces macabru

În ianuarie 897, la Bazilica Sfântul Ioan în Laterano, Ștefan al VI-lea a convocat un sinod extraordinar. Corpul lui Formosus a fost dezgropat din mormântul său din Bazilica Sfântul Petru, îmbrăcat în veșminte papale complete și așezat pe un tron episcopal. Un diacon a fost desemnat să „vorbească” în numele cadavrului – o formalitate grotescă menită să respecte aparențele procedurale.

Acuzările au inclus:

• perjur (pentru că ar fi încălcat jurământul făcut lui Ioan al VIII-lea de a nu mai aspira la funcții ecleziastice superioare),
• ambitie ilegitimă (cazarea tronului papal în mod necanonic),
• pluralitatea episcopiilor (acuzație clasică, deoarece trecerea de la o dieceză la alta era interzisă fără dispensă specială).

Sinodul l-a declarat pe Formosus vinovat. Drept urmare:

• papacitatea sa a fost declarată nulă și neavenită retroactiv,
• toate ordinele și hirotonisirile făcute de el au fost anulate (ceea ce a creat haos în cler),
• trei degete de la mâna dreaptă (cu care binecuvânta) i-au fost tăiate,
• cadavrul, dezbrăcat de veșminte, a fost târât prin străzi și aruncat în Tibru.

Uimitorul epilog: răsturnări rapide de situație

Macabra scenă nu a rămas fără consecințe. Cadavrul lui Formosus a fost recuperat din râu (după legendă, de un pescar sau călugăr) și au apărut zvonuri că ar fi săvârșit minuni chiar și în stare de descompunere avansată. Populația Romei, revoltată de spectacolul obscen, s-a ridicat împotriva lui Ștefan al VI-lea. Acesta a fost detronat, închis și strangulat în închisoare câteva luni mai târziu (august 897).

În decembrie 897, Papa Teodor al II-lea a convocat un nou sinod care a anulat Sinodul Cadavrelor, l-a reabilitat pe Formosus și a dispus reînhumarea solemnă a trupului său în bazilica Sfântul Petru, cu veșminte pontificale. Un an mai târziu, Papa Ioan al IX-lea a reconfirmat această decizie și a interzis pentru viitor judecarea morților.

Ironia supremă? Mai târziu, Papa Sergiu al III-lea (904–911) a readus temporar în vigoare condamnarea lui Formosus, doar pentru ca istoria să-l consacre pe Formosus ca victimă a vendetei politice, iar Sinodul Cadavrelor ca unul dintre cele mai rușinoase momente ale Bisericii.

De ce rămâne acest episod fascinant?

Sinodul Cadavrelor nu este doar o ciudățenie macabră – el dezvăluie fragilitatea instituției papale într-o epocă în care puterea seculară și cea ecleziastică se confundau violent. Este o ilustrare extremă a modului în care ura personală, ambiția politică și nevoia de legitimare puteau duce la gesturi care astăzi ni se par de neconceput.

Într-o lume în care un cadavru putea fi „judecat”, „condamnat” și „mutilat”, se vede limpede cât de mult s-a schimbat Biserica de atunci până azi – și cât de important este ca instituțiile să se apere de excesele răzbunării și ale puterii necontrolate.

Un episod care, dincolo de groaza sa, ne amintește că istoria este rareori liniară și niciodată lipsită de umbre dramatice.