Uneori, vindecarea începe cu recunoașterea durerii

Să vorbim despre ceva profund, dar care ne atinge pe toți la un moment dat: vindecarea. Nu mă refer doar la vindecarea unei răni fizice, ci la cea emoțională, cea care uneori doare mai tare decât orice tăietură sau vânătaie. Și știți ce? Primul pas către vindecare nu e să ascunzi durerea sub preș, ci să o privești în ochi și să spui: „Bună, te văd. Acum ce mai faci?”

Durerea nu e inamicul, ci un mesager

Hai să fim sinceri: nimănui nu-i place să simtă durere. E ca un musafir nepoftit care apare fix când vrei să te bucuri de o seară liniștită. Dar ce-ar fi dacă am privi durerea nu ca pe un dușman, ci ca pe un mesager? Durerea, fie că e din cauza unei inimi frânte, a unei pierderi sau a unei dezamăgiri, e ca un semnal de alarmă al sufletului. Îți spune: „Hei, ceva nu e în regulă aici. Hai să ne ocupăm de asta!”

Când eram mai tânără, obișnuiam să-mi ascund emoțiile. Credeam că dacă ignor durerea, o să dispară de la sine. Spoiler alert: nu funcționează așa! E ca și cum ai ignora o notificare de la telefon – o amâni, dar tot acolo rămâne, blițuind enervant. Recunoașterea durerii nu înseamnă să te lași copleșit de ea, ci să o accepți ca parte din tine, măcar pentru o vreme.

De ce e important să-ți dai voie să simți?

Societatea ne tot îndeamnă să fim „puternici”, să „trecem peste” și să afișăm un zâmbet perfect pe Instagram. Dar să fim serioși: cine e mereu fericit? Nimeni! Și e OK să nu fii OK. Să-ți dai voie să simți durerea înseamnă să fii uman. E ca și cum ai lăsa o rană să respire înainte să pui un pansament pe ea.

Gândește-te așa: dacă îți rupi un picior, nu te apuci să alergi un maraton, nu? Îl pui în ghips, îi dai timp să se vindece. La fel e și cu rănile emoționale. Dacă le ignori, ele se adună, se transformă într-un bagaj invizibil pe care îl cari peste tot. Și crede-mă, bagajul ăsta devine din ce în ce mai greu.

Un studiu recent (da, am făcut și eu puțină cercetare!) arată că oamenii care își exprimă emoțiile – fie că scriu despre ele, vorbesc cu un prieten sau plâng la un film siropos – au un sistem imunitar mai puternic și un nivel mai scăzut de stres. Așa că, data viitoare când simți un nod în gât, lasă lacrimile să curgă. E terapeutic!

Cum să recunoști durerea fără să te pierzi în ea

OK, acum că am stabilit că durerea trebuie recunoscută, hai să vorbim despre cum faci asta fără să te scufunzi într-un ocean de tristețe. Pentru că, să fim serioși, nimeni nu vrea să se transforme într-un personaj de dramă romantică din anii 1800.

1. Scrie ce simți. Nu trebuie să fii poet ca să pui pe hârtie ce te doare. Ia un caiet (sau notele din telefon) și lasă cuvintele să curgă. Nu judeca ce scrii, doar lasă-ți sufletul să vorbească. S-ar putea să fii surprins de ce descoperi.
2. Vorbește cu cineva de încredere. Fie că e un prieten, un membru al familiei sau un terapeut, să spui cu voce tare ce te apasă e ca și cum ai elibera o greutate de pe umeri. Plus că uneori, doar să auzi o altă perspectivă te poate ajuta să vezi luminița de la capătul tunelului.
3. Fă ceva ce-ți place. Poate sună ciudat, dar să faci lucruri care îți aduc bucurie – fie că e să te plimbi în parc, să gătești o prăjitură sau să te uiți la un serial – te ajută să echilibrezi durerea cu momente de bine.
4. Meditează sau respiră profund. Nu, nu trebuie să devii guru zen peste noapte. Dar câteva minute de respirație conștientă sau o meditație ghidată (găsești o grămadă pe YouTube) te pot ajuta să te reconectezi cu tine.

Povestea Mariei: un exemplu care inspiră

Să-ți povestesc despre Maria, o prietenă de-a mea (nume schimbat, desigur, că doar respectăm intimitatea!). Maria a trecut printr-o despărțire dureroasă acum câțiva ani. La început, a încercat să fie „tare”: ieșea în fiecare seară, posta poze zâmbitoare, dar înăuntru se simțea ca și cum lumea ei se prăbușise. Într-o zi, mi-a mărturisit că plânge în fiecare noapte, dar nu vrea să recunoască asta față de nimeni, pentru că „nu e cool să fii slab”.

Am stat de vorbă ore în șir și am convins-o să înceapă să țină un jurnal. A scris despre tot ce simțea – furia, tristețea, dorul. La început, era greu, dar cu timpul a observat că paginile alea o ajutau să înțeleagă ce vrea cu adevărat de la viață. A descoperit că despărțirea nu era doar despre fostul ei, ci despre propriile ei nesiguranțe. Astăzi, Maria e mai puternică ca niciodată, dar spune că vindecarea a început în momentul în care a acceptat că doare.

Vindecarea e un proces, nu o destinație

Să nu crezi că, odată ce recunoști durerea, totul devine roz și plin de unicorni. Vindecarea e ca o călătorie cu suișuri și coborâșuri. Uneori o să te simți mai bine, alteori o să simți că ai făcut un pas înapoi. Și e OK! Important e să fii blând cu tine și să-ți amintești că fiecare pas, oricât de mic, te duce mai aproape de tine însuți.

Așa că, dragă cititorule, dacă treci printr-o perioadă grea, ia-o pas cu pas. Recunoaște-ți durerea, dă-ți voie să o simți și apoi las-o să plece, puțin câte puțin. Nu ești singur în asta, iar simplul fapt că citești aceste rânduri înseamnă că ești pe drumul cel bun.

Tu ce faci când simți că doare? Scrie-mi în comentarii, mi-ar plăcea să aflu povestea ta! Hai să vorbim, să râdem, poate să plângem un pic împreună – că doar asta înseamnă să fim oameni, nu?