“Prețul ispitei” episodul 12, rezumat. Sibel îi propune lui Erhan să se căsătorească
Arda, fratele lui Elif, se împrietenește cu sora lui Sibel și, prin intermediul ei, află detalii despre Sibel și Erhan. Afectat de ceea ce descoperă, se îmbată și, dezamăgit, merge la Erhan pentru a-i reproșa totul.
Erhan își dă seama cât rău a provocat nu doar lui Elif, ci și familiei ei — și regretă profund că a pierdut oameni care l-au considerat parte din familia lor. Din acest motiv, îi spune lui Sibel că nu mai poate respecta înțelegerea lor și că îi va restitui banii.
Sibel a înțeles că Erhan nu a iubit-o cu adevărat pe Elif — dacă ar fi iubit-o, nu ar fi rămas alături de ea, în Antalya. Acum, crede că el simte doar remușcări. Ca să nu-l piardă, Sibel depune o plângere împotriva lui, acuzându-l de înșelăciune. După ce Erhan este arestat, acesta acceptă să-și respecte partea din înțelegere, iar Sibel își retrage plângerea. Mai mult, îi lasă de înțeles că, pe durata colaborării lor, el va trebui să-i îndeplinească toate cerințele — lucru care, de fapt, nu-i displace deloc.
Sibel pune la cale un plan pentru a-și recupera compania, pe care Tuncay intenționează să o vândă. Erhan o ajută să obțină documentele necesare pentru acest demers. După aceea, Sibel îl invită la un restaurant de lux, fără a-i da posibilitatea să refuze. Acolo, îi face o nouă propunere: să se căsătorească cu ea.
În altă parte, Begum o tratează pe Elif cu ostilitate, insinuând în permanență că aceasta ar avea o relație cu soțul ei.
Iar Tuncay vrea să se răzbune pe Erhan — care o ajută mereu pe Sibel. Pentru a-l lovi acolo unde doare, o va folosi pe Elif: începe prin a-i face declarații și îi spune că va divorța curând, sperând ca atunci ea să-i acorde o șansă. Când Elif îl respinge, Tuncay o minte, susținând că Erhan și Sibel au mers împreună la companie, ținându-se de mână.
În același timp, Esin se reîntâlnește cu Tahir, sub pretextul că are nevoie de sfaturi legate de afaceri. Tahir îi oferă un post în compania lui și o invită să se mute într-unul dintre hotelurile sale.