Branduri românești ce foloseau românii înainte de 1989

În perioada comunistă, înainte de Revoluția din decembrie 1989, viața cotidiană a românilor era marcată de o serie de branduri naționale care reprezentau nu doar produse de consum, ci și simboluri ale unei epoci dominate de economie planificată și resurse limitate. Aceste mărci, adesea produse în fabrici de stat, erau accesibile majorității populației și evocau un sentiment de familiaritate și continuitate. Totuși, tranziția spre economia de piață după 1989 a dus la dispariția multora dintre ele, fie din cauza concurenței internaționale acerbe, fie datorită privatizărilor eșuate sau restructurărilor radicale. Acest articol explorează câteva dintre aceste branduri iconice, readucând în memorie produsele care au definit rutina zilnică a generațiilor trecute, și analizează motivele pentru care au fost uitate.

Sucuri și băuturi răcoritoare: De la Brifcor la Cico

Una dintre cele mai vii amintiri ale copilăriei multor români este gustul sucurilor autohtone, care încercau să imite variantele occidentale într-o eră a raționalizărilor. Brifcor, un suc cu aromă de portocale, era produs în fabrici de stat și reprezenta o alternativă accesibilă la băuturile importate, care erau rare și scumpe. Similar, Cico (prescurtare de la „Citrice-Cola”) și Quick-Cola erau încercări românești de a recrea faimoasa Coca-Cola, folosind ingrediente locale și rețete adaptate constrângerilor epocii.

Aceste băuturi erau distribuite în sticle reutilizabile și se găseau în magazinele Alimentara, adesea la cozi lungi. După 1989, odată cu intrarea masivă a brandurilor internaționale precum Coca-Cola și Pepsi, aceste mărci naționale au pierdut rapid teren. Fabricile lor au fost închise sau reconvertite, iar consumatorii, dornici de noutate, au abandonat rapid produsele familiare. Astăzi, ele supraviețuiesc doar în nostalgie, amintindu-ne de o perioadă în care un pahar de Brifcor era un mic lux cotidian.

Igienă și cosmetice: Săpunul Cheia și pasta de dinți Cristal

În domeniul produselor de igienă personală, săpunul Cheia era un adevărat simbol al gospodăriei românești. Produs în fabrici precum cea din Galați sau alte unități de stat, acest săpun solid, cu miros caracteristic, era folosit pentru spălatul rufelor, al corpului și chiar al vaselor. Era ieftin, eficient și disponibil în cantități limitate, devenind esențial în condițiile austerității anilor ’80.

La fel de iconică era pasta de dinți Cristal, promovată cu sloganul ironic „care face dinții ca de cal”. Produsă de fabrici precum Dentina sau altele naționalizate, era singura opțiune accesibilă pentru majoritatea familiilor. După Revoluție, valul de produse importate – Colgate, Signal sau Aquafresh – a făcut ca aceste mărci să dispară rapid de pe rafturi. Fabricile au fost privatizate defectuos sau închise, iar consumatorii au preferat alternativele străine, percepute ca superioare. Dispariția lor marchează trecerea de la o economie a necesității la una a abundenței și diversității.

Automobile și transport: Oltcit și PECO

Mobilitatea personală era un vis îndepărtat pentru mulți români înainte de 1989, dar branduri precum Oltcit reprezentau o realizare notabilă. Lansat în colaborare cu Citroën, acest model compact era produs la Craiova și era una dintre puținele mașini accesibile cetățenilor obișnuiți, deși așteptarea pentru unul putea dura ani. Similar, ARO (din Câmpulung) era simbolul vehiculelor de teren robuste, exportate chiar în unele țări.

Un alt brand omniprezent era PECO, rețeaua națională de benzinării care număra peste 580 de stații până în 1989. Aici se distribuia benzină cu plumb și uleiuri auto, esențiale pentru flota modestă de Dacii și Oltcit-uri. După 1989, Oltcit a fost înlocuit de modele Daewoo și apoi Ford, iar PECO a devenit Petrom, ulterior OMV. Privatizările și concurența au dus la dispariția acestor mărci, transformând peisajul auto românesc.

Alte produse emblematice: De la teniși Drăgășani la țigări Snagov

Nu putem omite tenișii Drăgășani, pantofii sport ieftini și rezistenți, sau țigările Snagov și Carpați, preferate de fumători pentru prețul accesibil. Acestea, alături de detergenți precum cei de la Apollo sau conserve de la Piscicola, completau imaginea unei economii autarhice.

Multe dintre aceste branduri au dispărut din cauza incapacității de a concura cu importurile, a managementului defectuos post-privatizare sau a schimbărilor în preferințele consumatorilor. Totuși, ele rămân parte integrantă a memoriei colective, evocând o epocă de constrângeri, dar și de solidaritate și ingeniozitate.

O moștenire nostalgică

Dispariția acestor branduri românești nu este doar o poveste economică, ci și una culturală, reflectând transformările profunde ale societății după 1989. Ele ne amintesc de o perioadă în care produsele locale erau singura opțiune, dar și de reziliența unei națiuni. Astăzi, în era globalizării, nostalgiei pentru aceste mărci le oferă o valoare inestimabilă, invitându-ne să apreciem atât trecutul, cât și diversitatea prezentului. Poate că unele dintre ele merită o renaștere, ca mărturie a identității românești autentice.