Vieți documentate care par inventate

Uneori, realitatea are un simț al umorului mai straniu decât orice romancier ar îndrăzni să inventeze. Există oameni ale căror biografii, perfect documentate, citite cu atenție, par să fi fost scrise de un scenarist beat care a uitat regulile bunului-simț narativ. Și totuși… au existat cu adevărat.

Să începem cu un exemplu care încă îi face pe istorici să-și frece tâmplele nedumeriți: Franz Tausend (1893–1942?), supranumit și „alchimistul nazist”. Omul pretindea că poate transforma metalele de bază în aur, și nu doar ca o experiență de laborator – ci în cantități industriale. Și ghici ce? În anii 1920–1930 a reușit să convingă mai mulți investitori serioși (inclusiv câțiva cu grade înalte în Partidul Nazist) să-i dea sute de mii de mărci aur. Procedura era, chipurile, secretă, implica mercur, cuarț pulverizat și o „vibrație specială” pe care doar el o putea genera. Când era presat să arate aurul, scotea niște lingouri foarte convingătoare… care ulterior s-au dovedit a fi aur autentic, doar că provenit din altă sursă. A fost condamnat în 1931 pentru înșelăciune, dar până și judecătorii au rămas cu o întrebare: de unde naiba făcea rost de aurul acela ca să-și demonstreze „transmutațiile”?

Sau hai să vorbim despre Harry Bensley – poate cel mai ciudat pariu din istoria modernă. În 1908, acest englez excentric a acceptat un pariu de 1 milion de lire sterline (echivalentul a peste 130 de milioane de lire de azi): să străbată toată Marea Britanie împingând un cărucior de copil cu o mască de fier pe cap, fără să i se vadă niciodată fața și fără să vorbească cu nimeni pe parcursul întregii călătorii. Și a făcut-o… timp de 6 ani. A fost fotografiat în ziare, întâlnit de mii de oameni, a strâns bani pentru caritate, iar masca aceea infernală (care se pare că era sudată pe un cadru metalic) a devenit legendă. În 1914, când a izbucnit Primul Război Mondial, a dispărut pur și simplu. Nimeni nu știe dacă a câștigat pariul, dacă a murit, dacă a fost demascat sau dacă a fost totul un uriaș performance artistic ante litteram.

Și apoi mai este Jørgen Jørgensen, danezul care a devenit rege al Islandei… timp de trei zile, în 1940. Când Germania a invadat Danemarca, iar Islanda (pe atunci sub suveranitate daneză) a rămas practic fără guvernator, Jørgensen, un aventurier și fost pugilist, s-a proclamat „Protector al Regatului Islandei” și a început să emită decrete. Timp de 72 de ore a fost, tehnic vorbind, șeful statului islandez. Arestat apoi de britanici (care ocupaseră insula preventiv), a fost eliberat și s-a întors liniștit la viața lui de boem alcoolic. Islandezii încă se amuză când își amintesc de „cei trei zile de glorie regală daneză”.

Lista poate continua la nesfârșit: spionul care a fost inspirat de James Bond și nu invers (Sidney Reilly), femeia care a trăit 30 de ani ca bărbat și a devenit medic respectat în secolul al XIX-lea (James Barry), aventurierul care a vândut Turnul Eiffel de două ori (Victor Lustig), sau bătrânul japonez care a supraviețuit ambelor bombe atomice, la Hiroshima și apoi la Nagasaki (Tsutomu Yamaguchi).

Ce au în comun toate aceste vieți? Faptul că, puse cap la cap, par scenariul unui film de Tarantino regizat de un regizor sud-american pasionat de realism magic. Și totuși, actele, fotografiile, articolele din presă, sentințele judecătorești, scrisorile, toate există. Sunt acolo, în arhive, cu ștampile și semnături.

Poate că adevărul nu este întotdeauna mai plictisitor decât ficțiunea. Poate că, uneori, adevărul este pur și simplu mai obraznic.

Și asta, dragi cititori, este probabil cel mai frumos lucru pe care ți-l poate oferi istoria: să-ți amintească, din când în când, că realitatea nu are nicio obligație să pară plauzibilă.