“Inimă rănită” episoadele 102 și 103. Yaman începe să vadă adevărul despre Hande
Ferit o găsește pe Ayse a doua zi, în locul în care o dusese pentru prima dată atunci când au ajuns în Antakya. Ayse își amintește doar momentul sosirii în oraș și înțelegerea pe care au făcut-o la început, însă restul amintirilor îi sunt complet șterse. Ferit o aduce la conac și urmează câteva scene emoționante și tandre între cei doi, în care el încearcă să îi reîmprospăteze memoria, povestindu-i cum s-au apropiat, s-au îndrăgostit și, în cele din urmă, s-au căsătorit.
După ce află ce i-a făcut Hande lui Ayse, Feraye îl întreabă pe Yaman cum a putut să se căsătorească cu o femeie care a provocat atâta suferință. Mai mult, îi spune răspicat că o femeie care și-a trădat logodnicul îl va trăda și pe el, subliniind că adevăratul lui dușman nu sunt frații săi, ci Azade. Discuția sinceră cu mama lui îl zguduie pe Yaman. Pınar, sora lui, îi explică faptul că Feraye este o femeie care ține la dreptate și îi mărturisește cât de greu i-a fost mamei lor să pășească în conacul lui Adnan, mai ales că nu a fost niciodată interesată de bani și și-a dorit întotdeauna doar o viață modestă și liniștită. Mișcat, Yaman îi face mamei sale primul cadou: o mașină de cusut, visul ei dintotdeauna.
Yaman începe să nu mai ignore adevărata față a lui Hande, iar aceasta își dă seama că mama și frații lui au o influență benefică asupra lui. Din acest motiv, începe să vorbească urât despre mama lui. Între Yaman și Hande izbucnește o ceartă aprinsă, iar el îi spune că nu s-a îndrăgostit de femeia lipsită de scrupule care a devenit. Când Hande încearcă să se împace cu el, Yaman îi spune că o va ierta doar dacă își va cere scuze lui Ayse, Ferit și Betul. Hande face acest pas, iar Ayse, neamintindu-și prin ce a trecut, o iartă fără ezitare. Ferit, însă, nu se lasă păcălit, cunoscând foarte bine adevărata natură a lui Hande. Totuși, îi mulțumește lui Yaman pentru gest și pentru că, într-un fel, i-a făcut un bine îndepărtând-o de el pe Hande, dar îi spune clar că atâta timp cât va rămâne alături de ea, nu vor putea fi frați.
Yaman îi spune că nu o poate părăsi pe Hande deoarece vor avea un copil împreună. Atunci Ferit îi dezvăluie că a aflat de la Mirza că Hande a pierdut sarcina. Hande nu i-a spus adevărul, știind că, dacă ar fi aflat, Yaman ar fi părăsit-o.