Doctorul Minune episodul 26 (rezumat) Ali trebuie sa aleaga intre Nazli si locul de munca

3,541

Tanju a aflat că Ali și Nazli sunt împreună. Le spune lui Adil, Ferman și Beliz că pacienta lui Ali a dat în judecată spitalul și că el crede că motivul pentru care Ali a început să facă din nou greșeli este că nu se poate concentra din cauza vieții personale.
Nici unul nu este de acord să îi impună lui Ali să aleagă între locul de muncă și Nazli. Tanju le spune că va fi cu ochii pe el întreaga zi și dacă face vreo greșeală, îl va concedia.

După aceea, Tanju le spune situația lui Ali și lui Nazli. Amândoi se întristează.
Ferman îi spune lui Ali să lucreze la fel ca întotdeauna și îl asigură că el îi va fi alături.
El și-a dat seama că Damla i-a zis lui Tanju de ei și o avertizează că o va concedia, dacă continuă îi facă probleme lui Ali.
Nazli o confruntă pe Damla dar ea îi spune că nu regretă nimic și că face orice este necesar ca să fie cea mai bună rezidentă din spital.
Adil o convinge pe pacienta care s-a plâns de Ali să renunțe la proces.
Kivilcim o imploră pe Beliz să nu o concedieze. O minte că a făcut avort iar Beliz are mustrări de conștiință și nu o mai concediază.

Ferman și Ali operează un copil care are traheea afectată și nu poate respira sau vorbi. Rezolvă doar problema respiratorie dar nu se poate face nimic pentru vorbire. Damla încearcă să intre peste Ali la operație însă Ferman nu îi permite.
Ali își amintește cât de greu i-a fost în copilărie fiindcă nu prea vorbea și nu avea prieteni și vrea să găsească o modalitate pentru a-l ajuta pe copil să vorbească. Adil, Ferman și Nazli insistă să nu facă nimic cât timp Tanju este cu ochii pe el, dar Ali nu îi ascultă și e dispus să își riște slujba și relația cu Nazli, care îi spune că nu îl va ierta dacă va fi concediat.
Studiază toate opțiunile până când găsește soluția. Ferman este de acord să facă operația și merg să spună familiei.
Damla îl anunță pe Tanju. Părinții copilului nu vor să facă operația pentru că este riscantă. Ali insistă mult și face o criză în fața lor. Este nevoie ca Ferman să intervină și să strige la el să plece.
Mai târziu însă, copilul îi convinge pe părinți să accepte.
Ferman, Ali și Damla fac operația fără să știe Tanju.
Operația este un succes și copilul poate să vorbească. Ali se bucură mult și îi spune lui Nazli că acum poate să fie concediat.

La sfârșitul zilei, Tanju îi cheamă să le spună decizia lui.
Lui Ali îi zice că chiar dacă a greșit că a făcut o scenă atunci când încerca să convingă familia, știe că ar fi făcut la fel și dacă nu era într-o relație cu Nazli. Este sigur că relația lor nu îi afectează deciziile la locul de muncă, de aceea nu îl concediază. În schimb, Nazli a încălcat niște reguli pentru a-l ajuta pe pacientul ei, un hoț, și a cauzat probleme spitalului. Tanju pune greșeala pe seama relației lor și ca să nu mai lucreze împreună, o mută pe Nazli la noua clinică.

Obțineți actualizări în timp real direct pe dispozitivul dvs., abonați-vă acum.