Cum se spălau oamenii în Evul Mediu (și cât de rar o făceau)

Contrar mitului popular care îi prezintă pe medievali ca pe niște murdari incurabili ce miroseau a grajd și transpirație veche de luni de zile, realitatea este mult mai nuanțată. Da, igiena personală din Evul Mediu (aproximativ 500–1500 d.Hr.) era foarte diferită de standardele noastre actuale, dar nu era nici pe departe absentă. Oamenii se spălau – doar că o făceau altfel, mai rar și cu o cu totul altă filosofie despre corp și curățenie.

1. Apa curentă și băile publice: moștenirea romană care a supraviețuit (parțial)

La începutul Evului Mediu, în Europa de Vest, marea majoritate a băilor termale romane fuseseră deja distruse sau căzuseră în paragină. Totuși, în anumite regiuni – Spania musulmană (Al-Andalus), Bizanț, sudul Italiei și părți din Franța și Germania – tradiția băilor publice (hammam-uri sau stufe) a rămas vie până târziu în secolul al XV-lea.

În orașele mari precum Paris, Londra sau Köln existau „etuve” sau „stews” – băi cu abur unde oamenii plăteau câțiva bănuți ca să stea în camere încălzite artificial, să transpira copios și apoi se spălau cu apă turnată din găleți. Aceste locuri erau foarte populare… și foarte mixte. Bărbați și femei făceau baie împreună (deseori goi sau semi-goi), ceea ce a dus, în cele din urmă, la închiderea multora dintre ele de către Biserică în secolele XIV–XV, pe motiv de „imoralitate”.

2. Igiena „uscată” – metoda preferată a majorității

Pentru 90 % din populație – țărani, meșteșari, mică nobilime – baia completă era un eveniment rar, de 3–6 ori pe an (de Paște, de Crăciun, la nuntă, la botez etc.). În rest, se practica o igienă „la uscat” sau „parțială”:

• Spălatul mâinilor și feței în fiecare dimineață și înainte de masă era obligatoriu chiar și în cele mai sărace gospodării. Există nenumărate tratate medicale și cărți de bune maniere care insistă asupra acestui lucru.
• Schimbatul cămășii de corp (chemise sau shift) era considerat echivalentul unei „băi”. Cămășile de in absorb transpirația și se spălau relativ des (o dată la 1–2 săptămâni). Mulți dormeau goi sau doar în cămașă tocmai pentru ca aceasta să „curățe” corpul peste noapte.
• Periatul și pieptănatul zilnic al părului cu piepteni fini de lemn sau os era o metodă eficientă de a îndepărta păduchii și mătreața.
• Folosirea parfumurilor, a săculeților cu ierburi aromatice (lavandă, mentă, rozmarin) și a pudrei de iris pe corp și în haine era extrem de răspândită în rândul celor care își permiteau.

3. De ce se spălau atât de rar cu apă?

Mai mulți factori concurau:

• Teama de boli. Medicii vremii (influențați de teoria umorilor a lui Galen) credeau că apa caldă „deschide porii” și permite „miasmelor” (v să pătrundă în corp, provocând ciumă sau alte boli. După Marea Ciumă Neagră din 1348–1350, băile publice au fost acuzate că au răspândit boala și multe au fost închise definitiv.
• Lipsa apei curgătoare și a sistemelor de canalizare. Încălzitul apei pentru o cadă era un efort uriaș: trebuia cărată cu găleata de la fântână, încălzită pe foc în cazane mari – o operațiune care dura ore și consuma lemne scumpe.
• Clima rece din mare parte a Europei făcea ca baia iarna să fie aproape imposibilă fără risc de pneumonie.

4. Excepții notabile

• Nobilimea înaltă și curțile regale aveau cada personală portabilă din lemn căptușită cu pânză, adusă în cameră și umplută cu apă încălzită de servitori. Regina Isabella a Castiliei se laudă în scrisori că s-a spălat complet doar de două ori în viață – la naștere și la nuntă (deși asta e probabil o exagerare retorică.
• Călugării și călugărițele respectau reguli stricte de curățenie: spălatul mâinilor de șase ori pe zi, băi rituale înainte de marile sărbători.
• Evreii europeni (ashkenazi și sephardi) practicau băile rituale (mikve) lunare pentru femei și înainte de Sabat pentru bărbați – una dintre cele mai riguroase tradiții de igienă ale epocii.

5. Concluzie: mai curați decât ne-am fi așteptat

Da, medievalii miroseau diferit de noi (mai ales a transpirație, fum de lemne și ierburi aromatice), dar nu trăiau într-o permanentă murdărie. Aveau un sistem coerent (chiar dacă greșit din punct de vedere medical modern) de igienă adaptat la resursele și cunoștințele epocii. Când, în secolul al XVI-lea, băile publice au început să reapară și apa curentă a devenit mai accesibilă, oamenii au adoptat rapid noile obiceiuri – dovadă că nu era vorba de lene sau dezgust față de curățenie, ci de constrângeri reale.

Așadar, data viitoare când auzi pe cineva spunând „în Evul Mediu nu se spăla nimeni”, poți să-i răspunzi zâmbind: „Ba da, se spălau. Doar că nu ca noi… și uneori chiar mai eficient decât am crede.”