“Prețul ispitei” episoadele 30 și 31, rezumat. Sibel află secretul lui Elif

2,279

Begum îi spune lui Tuncay că acceptă să divorțeze și că nu dorește nimic de la el. Soarta însă îi aduce o rază de speranță lui Begum prin intervenția neașteptată a lui Sibel, care îi oferă un loc de muncă în compania lor, ajutând-o astfel să înceapă o nouă etapă în viață.

Erhan este tot mai preocupat de starea copilului pe care crede că Elif îl poartă în pântece. Dorind să se asigure că totul este în regulă, insistă să o însoțească la un control medical. Elif, care a pierdut sarcina și trăiește cu frica de a fi descoperită, se află într-o situație disperată. Nu știe cum să evite vizita la doctor fără să trezească suspiciuni. Salvarea vine pe neașteptate, în ultimul moment: când realizează că medicul la care a dus-o Erhan este o prietenă apropiată de-a lui Sibel, Elif refuză controlul și pleacă.

Mai târziu, Elif se întâlnește din nou cu Tuncay pentru a se asigura că acesta nu va dezvălui secretul pierderii sarcinii. În timpul discuției, ea se arată mulțumită de faptul că Sibel urmează să plece în Germania, convinsă că absența acesteia îi va permite, în sfârșit, să aibă o relație fericită cu Erhan. Însă Tuncay, rănit și dezamăgit, își pierde răbdarea. O privește cu amărăciune și îi spune că nu merită tot ceea ce i-a făcut — că și-a distrus propria căsnicie din iubire, dar ea este prea orbită de sentimentele pentru Erhan ca să vadă adevărul: nu va fi niciodată fericită alături de el. După aceste cuvinte, pleacă furios și tulburat.

Arda, convins că o simplă sperietură îl va determina pe Zafer să accepte divorțul de Sanem, îl confruntă într-un moment de furie și ajunge să-l rănească, fără să își dea seama de consecințele faptelor sale. Totuși, planul său se întoarce împotriva lui: în loc să cedeze, Zafer depune o plângere împotriva lui Arda, acuzându-l de agresiune. Arda neagă totul cu vehemență, însă soarta lui depinde și de declarația lui Sanem, care a fost martoră la incident. Sanem spune că agresorul a fost o altă persoană, nu el iar Zafer decide să lase lucrurile așa. Totuși, îi impune o condiție clară soției sale: să rupă orice legătură cu Arda și să acorde o șansă căsniciei lor.

Arda îl contactează pe Tuncay și îl întreabă cum poate sta nepăsător, fără să încerce să o salveze pe Sanem de căsnicia ei nefericită cu Zafer. Pentru a-l calma și a evita ca Arda să facă vreo nebunie, Tuncay îl invită la un bar, încercând să-l convingă să se liniștească. Dar discuția lor ia o întorsătură neașteptată: în timp ce îl ascultă pe Arda vorbind cu pasiune despre dragostea lui pentru Sanem și despre hotărârea de a nu renunța la ea indiferent de consecințe, Tuncay se simte inspirat. Hotărârea lui Arda îi reamintește cât de mult o iubește pe Elif și îl face să-și dorească și el să lupte pentru femeia pe care o consideră sufletul lui pereche.

A doua zi dimineață, Sibel își ia rămas bun de la Erhan și de la colegii de serviciu. Cu inima strânsă, se pregătește să plece spre Germania dar în drum spre aeroport, primește un telefon neașteptat de la Tuncay. Vocea lui este gravă, iar vestea pe care o aduce o lasă fără cuvinte: îi spune că Elif a pierdut sarcina.