Secretele Stonehenge: calendar astronomic, templu sacru sau portal către altă lume?

Pe câmpiile verzi ale comitatului Wiltshire din sudul Angliei se ridică una dintre cele mai enigmatice construcții pe care omenirea le-a moștenit: Stonehenge. De peste 5.000 de ani, cercul său de megaliti păstrează o tăcere care a născut mii de întrebări și sute de teorii. Ce este, de fapt, Stonehenge? Un observator astronomic sofisticat, un templu al strămoșilor sau, așa cum susțin unii cercetători și entuziaști, un portal energetic către alte dimensiuni?

Să începem cu ceea ce știm cu certitudine.

Construcția a început în jurul anului 3100 î.Hr. și s-a desfășurat în mai multe etape, ultima mare transformare având loc în jurul anului 2500–2000 î.Hr., când au fost aduse celebrele pietre albastre (bluestones) din munții Preseli, Țara Galilor – la peste 240 km distanță. Transportul acestor blocuri de 2–5 tone fiecare, fără roată și fără animale de povară, rămâne una dintre marile enigme inginerești ale epocii neolitice.

1. Calendarul ceresc al strămoșilor

Cea mai solidă și larg acceptată teorie este aceea că Stonehenge funcționa ca un observator astronomic complex.

• Pietrele Heel („piatra călcâiului”) și Station Stones formează linii perfecte către răsăritul Soarelui la solstițiul de vară și apusul la solstițiul de iarnă.
• Cele 56 de gropi Aubrey, săpate în cercul exterior, ar putea fi un sistem de calcul al ciclurilor lunare (eclipsa se repetă la fiecare 18,6 ani – aproximativ 3 × 56 de găuri).
• În 1963, astronomul Gerald Hawkins a demonstrat în cartea sa „Stonehenge Decoded” că poziționarea pietrelor permitea prezicerea eclipselor de Soare și de Lună cu o precizie remarcabilă pentru acea epocă.

Astfel, Stonehenge nu era doar un loc de contemplare a cerului, ci și un instrument științific care le permitea oamenilor din neolitic să-și organizeze anul agricol și ritualic.

2. Templu al morților și sanctuar al vindecării

În 2008, proiectul Stonehenge Riverside Project, condus de arheologul Mike Parker Pearson, a adus o perspectivă nouă: Stonehenge ar fi fost parte a unui mare complex ritualic legat de cultul morților. În apropiere, la Durrington Walls (la doar 3 km), se află un alt cerc uriaș, dar din lemn – probabil dedicat celor vii. Cele două situri erau conectate printr-o alee procesională și prin râul Avon. Ideea este fascinantă: lemnul = viață, piatra = eternitate. Stonehenge ar fi fost, așadar, „casa strămoșilor” și locul unde se celebra trecerea în lumea de dincolo.

Descoperirea a sute de schelete cu semne de boală gravă sau traumatisme în gropile din jur a dus la ipoteza că Stonehenge era și un centru de pelerinaj vindecător – un fel de „Lourdes” al epocii bronzului. Pietrele albastre, în special, erau considerate în Țara Galilor ca având proprietăți tămăduitoare.

3. Portal energetic și teorii alternative

Aici intrăm în zona care fascinează și împarte spiritele.

• Ley lines: mulți cercetători ai energiilor telurice susțin că Stonehenge se află la intersecția unor linii geomagnetice puternice care traversează Europa. Aceste „ley lines” ar crea puncte de intensitate energetică deosebită.
• Rezonanța pietrelor: pietrele albastre conțin un procent ridicat de cuarț și, lovite, produc un sunet metalic prelung. Experimente recente au arătat că frecvența lor de rezonanță se suprapune peste anumite unde cerebrale theta – asociate cu meditația profundă și stările modificate de conștiință.
• Cercuri de cultură (crop circles): faptul că cele mai complexe formațiuni apar în câmpurile din jurul Stonehenge a alimentat speculațiile privind o „activare” contemporană a sitului.

Desigur, știința oficială tratează aceste ipoteze cu prudență. Totuși, niciun arheolog serios nu poate nega că Stonehenge continuă să producă fenomene greu de explicat: busole care se învârt haotic, măsurători electromagnetice anormale și relatări constante despre senzații de „timp dilatat” în interiorul cercului.

Ce ne spune Stonehenge despre noi?

Poate că adevărata întrebare nu este „ce este Stonehenge?”, ci „de ce avem noi nevoie să fie ceva mai mult decât o grămadă de pietre?”. Într-o lume în care GPS-ul ne spune unde suntem și ceasul atomic când este, Stonehenge ne amintește că au existat oameni care priveau cerul cu o curiozitate și o reverență atât de intense încât au mutat munții – la propriu – ca să-l înțeleagă.

Fie că a fost calendar, templu sau poartă către stele, Stonehenge rămâne o mărturie a geniului uman timpuriu și, în același timp, o oglindă a propriilor noastre căutări.

Și poate că acesta este cel mai mare secret al său: nu neapărat ce a fost, ci cât de viu continuă să fie în imaginația noastră colectivă, după cinci milenii.