Inimi de cenușă episoadele 96 și 97 rezumat. În poveste, apare o rivală pentru Melek

1,347


Întreaga familie își dă seama cât de nedreaptă a fost față de Sumru și merge după ea la Konya pentru a-i cere iertare. Deși este profund rănită de acuzațiile care i-au fost aduse, Sumru începe să se lase înduplecată până în momentul în care Esat face greșeala de a-i spune că prietena ei le-a adus dovada. Atunci, Sumru înțelege că familia nu ar fi crezut-o niciodată fără acea dovadă și le spune răspicat că nu se va mai întoarce niciodată acasă.

Sevilay intră în panică atunci când află că Nuh are o tumoră pe creier. Cei doi merg împreună la medic, care le explică faptul că operația trebuie făcută cât mai curând posibil. Nuh însă dorește să se concentreze mai întâi pe rezolvarea problemelor din familie, în special pe împăcarea cu Sumru și Melek. El îi cere lui Sevilay să nu spună nimănui despre boala sa și promite că, după câteva zile, va merge la doctor pentru a stabili data intervenției.

Melek, pe de o parte, suferă pentru ceea ce i se întâmplă lui Sumru, iar pe de altă parte este tot mai neliniștită din cauza apariției prietenei lui Cihan, venită din Germania. Femeia ajunge la hotelul Sansalan și se prezintă drept logodnica lui Cihan. Chiar dacă ulterior susține că a fost doar o glumă, Melek își dă seama imediat că ea are intenția de a i-l fura pe Cihan. Între cei doi a existat ceva în trecut, iar femeia nu l-a uitat și este hotărâtă să o îndepărteze pe Melek pentru a-l recuceri.

După ce i-a sucit mințile lui Canan, lui Halil îi este acum foarte ușor să o convingă să îi dea o sumă mare de bani pentru o așa-zisă investiție, promițându-i câștiguri considerabile. Fără știrea lui Bunyamin, Canan retrage banii și i-i oferă lui Halil, căzând pradă manipulării lui.

Citește și