Femeile din Roma antică puteau deține averi mai mari decât bărbații – o realitate surprinzătoare a lumii romane

101

În imaginarul colectiv, Roma antică este adesea prezentată ca o societate profund patriarchală, în care femeia ar fi fost condamnată la o existență subordonată, fără drepturi economice reale. Realitatea istorică însă ne rezervă o surpriză considerabilă: în anumite perioade și în anumite condiții, femeile romane puteau acumula și deține averi semnificativ mai mari decât majoritatea bărbaților din aceeași categorie socială.

Cum a fost posibil acest lucru?

Totul pornește de la un detaliu juridic aparent minor, dar cu efecte uriașe pe termen lung: sistemul de tutelă (tutela mulierum) a devenit, în timp, aproape o formalitate.

În perioada timpurie a Republicii, o femeie romană (chiar și cea căsătorită) se afla sub tutela perpetuă a unui bărbat – tată, soț, frate sau un tutore desemnat. Acest tutore trebuia să aprobe practic orice act juridic important: vânzarea unui teren, împrumutul unei sume mari, testamentul. Teoretic, femeia nu avea autonomie economică reală.

Dar iată ce s-a întâmplat între secolele II-I î.Hr. și mai ales în perioada imperială:

  1. Tutela a devenit o simplă formalitate Femeile bogate își alegeau adesea un tutore „de formă” (tutor simplicitatis causa dativus) – un tânăr prieten, un libert sau chiar un client care semna documentele fără să pună întrebări. În practică, controlul real asupra averii revenea femeii.
  2. Căsătoria fără convenție de tutelă (sine manu) a devenit norma Spre deosebire de căsătoria arhaică cum manu (în care soția trecea sub autoritatea soțului ca și cum ar fi fost fiica lui), majoritatea căsătoriilor din epoca clasică erau sine manu. Femeia rămânea în patria potestas a tatălui (sau devenea sui iuris după moartea acestuia) și își păstra averea separată de cea a soțului.
  3. Moștenirile masive pe linie feminină Fetele primeau o parte din moștenirea părintească (deși de obicei mai mică decât a fraților), iar după moartea tatălui deveneau independente juridic. În familiile foarte bogate, fiicele unice moșteneau averi uriașe. Când aceste femei se căsătoreau sine manu, ele aduceau în căsnicie averi considerabile, pe care le păstrau sub control propriu.
  4. Exemple concrete care vorbesc de la sine
  • Cornelia (mama Gracchilor) – gestiona singură o avere imensă, provenită din familia Scipionilor
  • Livia Drusilla (soția lui Augustus) – una dintre cele mai bogate persoane din Imperiu, cu proprietăți vaste în Egipt, Italia și mai multe provincii
  • Ummidia Quadratilla (descrisă de Pliniu cel Tânăr) – poseda teatre, gladiatori și moșii imense pe care le administra personal
  • Atena – femeie din Ostia care apare în inscripții ca proprietară a mai multor insulae (blocuri de locuințe) și negustoriță importantă
  • Numeroase documente pompeiane și egiptene arată femei care împrumutau sume foarte mari, vindeau terenuri sau își făceau testamente complet independente
  1. O discrepanță uriașă între imaginea publică și realitatea economică

În timp ce literatura moralistă și discursurile din Senat continuau să laude modestia, supunerea și rolul tradițional al femeii, în paralel se dezvolta o clasă de matrone bogate, educate, independente financiar și extrem de influente în culise. Ele finanțau construcții publice, patronau asociații profesionale, susțineau candidați politici și, în unele cazuri, ajungeau să aibă o putere economică superioară multor senatori sau cavaleri.

Concluzie (pe scurt, dar cu sare și piper)

Da, femeile romane nu aveau drept de vot, nu ocupau magistraturi, nu comandau armate. Dar în privința banilor reali, a pământului, a sclavilor, a clădirilor de închiriat și a monedei curente – în multe cazuri ele jucau în liga mare, uneori chiar mai sus decât bărbații din jurul lor.

Așa că data viitoare când auzi expresia „Roma era o societate complet patriarchală”, zâmbește în barbă și adaugă mental: „…da, dar cu o excepție financiară foarte elegantă, foarte romană și foarte profitabilă pentru doamnele care știau să o folosească.”

Istoria, așa cum se cuvine, e rareori alb-negru. Și în cazul femeilor romane bogate, e mai degrabă auriu.