De ce simbolul inimii nu seamănă deloc cu inima reală?
O poveste veche de mii de ani, ascunsă în frunze, plante dispărute și iubire medievală
Când scriem „Te ❤️” sau desenez o inimioară pe un bilețel, aproape nimeni nu se oprește să se întrebe: dar de ce arată așa… ciudat? Pentru că, hai să fim sinceri, organul ăla roșu, musculos și destul de puțin romantic pe care îl vedem în atlasele de anatomie sau la orele de biologie n-are aproape nimic în comun cu simpatica inimă cu două rotunjimi deasupra și vârf jos pe care o folosim cu toții.
Și totuși, acest simbol a cucerit planeta. Cum s-a întâmplat asta?
Nu e inimă… e mai degrabă o frunză cu ambiții romantice
Cea mai răspândită și mai plauzibilă explicație ne poartă cu mii de ani în urmă, în antichitatea greco-romană. Mult timp înainte ca simbolul să însemne „iubire”, forma asta era asociată cu frunze stilizate: în special frunza de iederă și cea de viță-de-vie.
Aceste plante cățărătoare erau considerate simboluri ale vitalității, rezistenței și iubirii veșnice (nu se desprind ușor de ce se agață, nu-i așa?). Pe mormintele grecești și romane, pe vasele de ceramică minoice, pe fresce – peste tot găsim motive decorative ce seamănă izbitor cu ce numim noi azi „inimă”.
Budhiștii, independent de lumea mediteraneană, foloseau o formă asemănătoare inspirată din frunza de smochin – simbol al iluminării. Deci forma aceasta era deja „populară” în mai multe culturi, cu mult înainte să devină romantică.
Teoria Silphium – planta care a făcut sexul mai sigur (și mai scump)
Una dintre cele mai savuroase ipoteze vine din orașul antic Cyrene (astăzi în Libia). Acolo se cultiva o plantă miraculoasă numită silphium – un soi de fenicul uriaș, extrem de valoros.
Planta era folosită ca:
- condiment
- medicament
- și – cel mai important – contraceptiv eficient și afrodisiac
Păstăile/semințele de silphium arătau aproape exact ca simbolul modern de inimă. Și pentru că era asociată cu sexul, plăcerea și prevenirea sarcinilor nedorite, forma a început să simbolizeze… ce altceva decât dragostea fizică?
Ironia sorții? Silphium a fost cules până la dispariție completă în antichitate. Deci planta care a inspirat probabil cel mai faimos simbol al iubirii… nu mai există.
Evul Mediu – momentul în care inima „devine” inimă
Abia în secolele XII–XIV simbolul începe să se lege efectiv de organul inimii și de iubirea romantică.
Mai multe influențe converg aici:
- Poezia trubadurilor și literatura curtenească franceză transformă inima în sediul iubirii adevărate, al pasiunii și al suferinței amoroase
- Primele reprezentări clare apar în manuscrise: în „Roman de la Poire” (secolul XIII) apare o inimă desenată aproape modern, oferită metaforic iubitei
- Picturile religioase (Giotto, Capela Scrovegni) și devoțiunea față de Inima Sacră a lui Isus ajută enorm la popularizarea formei
- Inima ajunge unul dintre cele patru simboluri în cărțile de joc franceze (♥) – și de aici se răspândește masiv în cultura europeană
Interesant este că anatomia medievală descria uneori inima ca pe un con sau o piramidă cu o mică adâncitură sus (influențată de Aristotel și Galen), iar artiștii au „rotunjit-o” și au simetrizat-o, ajungând la forma pe care o știm.
… de ce nu seamănă?
Pentru că nu a pornit niciodată de la organul real. Simbolul nostru ❤️ este rezultatul unei lungi călătorii:
frunză decorativă → semn al vieții veșnice și fertilității → asociere cu sexul și contracepția (silphium) → metaforă poetică a iubirii curtenești → simbol religios & heraldic → emoji universal
E practic un mem cultural străvechi care a evoluat independent de știința anatomică… și tocmai de aceea a câștigat.
Data viitoare când veți trimite un ❤️, amintiți-vă: nu trimiteți o inimă adevărată. Trimiteți o frunză antică de iederă care a supraviețuit mileniilor, a supraviețuit extincției plantei care a inspirat-o și a devenit, prin magie culturală, cel mai iubit simbol de pe planetă.
Nu-i așa că e mult mai romantic așa? 🌿❤️