Interviu cu Feyyaz Serifoglu (Sedat din serialul Fata de la fereastra)
În urmă cu două luni te-ai căsătorit cu prezentatoarea de știri Kanal D, Merve Dinçkol. Cum v-ați cunoscut?
Era perioada serialului „Fata de la fereastra”. Pentru că și ea lucra la Kanal D, ne-am întâlnit la un eveniment. Apoi am început să ne urmărim pe rețelele sociale.
Cine a urmărit pe cine primul?
Eu i-am dat follow pe Instagram. Apoi mi-a dat și ea follow înapoi. Am început să vorbim încet-încet.
Ce te-a atras la Merve?
Este o mare diferență între felul ei de la televizor și cel din viața de zi cu zi. Așa cum noi, actorii, intrăm într-un rol în fața camerei, și ea prezintă știrile cu seriozitatea jurnalului principal, cu o dicție anume. În realitate nu este deloc așa. La prima întâlnire am stat împreună cam cinci-șase ore, dar mi s-a părut că au trecut doar 30 de minute; atunci mi-am spus: „Aici se întâmplă ceva”. Este veselă, zâmbitoare, conștientă de munca pe care o face. Este foarte de succes, iar când am văzut respectul pe care oamenii i-l poartă, a crescut și respectul meu față de ea. În timp, ne-am apropiat tot mai mult.
Ce a schimbat căsătoria în viața ta?
Chiar și în perioada de flirt mă gândeam: „Această femeie este sufletul meu; dacă i s-ar întâmpla ceva, aș fi distrus”. După ce ne-am căsătorit, acest sentiment s-a intensificat și mai mult. În rest, stilul nostru de viață nu s-a schimbat deloc.
Cum își dă seama cineva că persoana din fața lui este cea cu care se va căsători?
Unii spun: „De la prima vedere am știut că este persoana cu care mă voi căsători”. Eu nu sunt așa; pe măsură ce am cunoscut-o, am petrecut timp împreună și am realizat că este sufletul meu pereche, atunci am intrat în acea stare de spirit.
Ai proiecte noi pentru televiziune?
Există proiecte despre care discut, scenarii pe care le citesc. Dar am un dezavantaj: cu „Fata de la fereastra” am început de foarte sus, iar de acum înainte vreau să fac parte doar din proiecte care mă impresionează cu adevărat. Din acest motiv, uneori ezit și încerc să fiu selectiv.
Au trecut trei ani de când te cunoaște toată lumea. Ți-a plăcut faima?
Chiar și când eram vocalist, trăiam știind că într-o zi mă voi face auzit de toată lumea. Mi-am făcut mereu pașii în acest sens; m-am pregătit dintotdeauna pentru această aventură. De aceea nu m-am simțit ca un pește scos din apă.
Care a fost partea cea mai dificilă?
Atât timp cât ești în lumina reflectoarelor, trebuie să fii deschis la critică și pregătit să te aperi; altfel nu poți face față psihologic. Bineînțeles, îți este limitată libertatea: nu mai poți merge fără să te gândești în locuri unde înainte mergeai lejer, începi să te gândești de două ori înainte de a face ceva. Dacă nu ai o busolă, o filozofie de viață, poți fi purtat în toate direcțiile.
Care este busola ta?
Sunt mereu în contact cu prietenii mei din copilărie. Trăiesc gândindu-mă că sectorul este una, iar viața de familie și prietenii sunt altceva, și încerc să mă țin strâns de aceste valori. Pentru că, atunci când există zeci de medii și oameni care încearcă să te tragă în toate direcțiile, trebuie să rămâi puternic și ferm.
Ești din Rize. Ai temperament de Marea Neagră?
Da, destul de mult. Par calm, dar ca Marea Neagră pot izbucni dintr-odată; sunt impulsiv. După cinci minute, însă, îmi trece.
Ai studiat inginerie textilă la Tekirdağ…
Da, am terminat în 7 ani și jumătate. Mergeam constant între Tekirdağ și Istanbul. În weekenduri aveam concerte.
Ai fost backing vocal pentru Ajda Pekkan timp de patru ani. Cum v-ați întâlnit?
Am avut un an în care am avut propria mea scenă. De fapt, renunțasem la backing vocals și credeam că este timpul să scot un single și să ies în față. Un prieten m-a sunat și mi-a spus: „Merg ca backing vocal atât la Ebru Gündeş, cât și la doamna Ajda, dar scenele se suprapun. Te voi recomanda pe tine.” Doar Ajda Pekkan m-ar fi putut convinge să mă întorc și am spus „Desigur”. Am mers pentru o singură scenă, dar s-a dorit continuitate. Am lucrat împreună patru ani.
Ai vreo amintire de neuitat?
La Alanya, pe scenă, aveam în față vreo 50.000 de oameni. Atmosfera era incredibilă. M-a scos în față și am cântat câteva piese. Nu pot uita senzația de atunci.
Când totul mergea bine în muzică, de unde a apărut actoria?
De fapt, făceam cursuri de actorie chiar și în timp ce mă ocupam de muzică. Canto, dicție — trebuie să fii mereu pregătit. Pandemia a fost un punct de cotitură. Într-un moment în care muzica s-a oprit, am vrut să mă concentrez și pe cealaltă parte. Împreună cu managerul meu, Mert Siliv, am lucrat cu doi profesori. Apoi a venit „Kırmızı Oda”. Am mers la audiție, iar a doua zi dimineață eram pe platou.
Care este marea iubire a vieții tale: muzica sau actoria?
Așa cum nu am putut alege între Sezen și Ajda, nu pot alege nici între muzică și actorie. În una ești pe scenă, viu, în fața oamenilor, iar senzația reacției lor este unică. În cealaltă, filmezi ceva timp de o săptămână, apoi vezi reacțiile oamenilor după difuzare și interpretezi personaje complet diferite.
Citește și: