Dezinfectarea telefonului în mod corect și cât de des se face
Telefonul este unul dintre obiectele cele mai pline de microbi cu care intrăm în contact de zeci sau poate chiar de sute de ori pe zi.
De aceea trebuie dezinfectat cel puțin o dată pe zi.
Cum se curăță corect telefonul:
Telefonul se oprește pe durata operațiunii de curățare.
Deoarece prea multă umezeală poate afecta telefonul, dezinfectantul nu trebuie aplicat niciodată direct pe el.
Se recomandă folosirea unei soluții 1:1 de alcool izopropilic 70% și apă distilată. Într-un recipient cu pulverizator se toarnă jumătate alcool, jumătate apă distilată . Soluția se pulverizează pe discul demachiant și se curăță telefonul pe ambele părți apoi se usucă cu o cârpă uscată din microfibră sau bumbac moale pentru a nu rămâne nici un pic de umezeală sau pete.
Pentru carcasă se pot folosi șervețele antibacteriene pe bază de alcool sau se mai poate folosi o cârpă curată îmbibată în apă călduță și săpun.
Ce produse nu trebuie folosite pentru a dezinfecta telefonul mobil?
Nu se folosesc geluri pentru mâini, clor, alcool pur, șervețele abrazive pentru că acestea ar putea deteriora învelișul de protecție al telefonului.
Se evită folosirea materialelor abrazive care ar putea deteriora și zgâria telefonul.