Flăcările destinului Episoadele 40,41,42 (rezumat)

2,008

Ruya nu reușește să își revină după pierderea tatălui, iar prietenii ei sunt îngrijorați pentru ea.
Celebi candidează din nou pentru funcția de primar, dar susținătorii lui îi reamintesc că trebuie să aibă o familie puternică care să îl ajute să câștige alegerile. Celebi îi minte că și-a rezolvat problemele lui cu Cemre și că totul a revenit la normal.
Cemre sună acasă la Celebi și îi cere  bonei să o cheme pe Gunes sa vorbească cu ea la telefon dar află că Celebi a dus-o pe Gunes in altă parte.
Celebi o caută pe Cemre la serviciu și îi spune că a trimis-o pe Gunes cu mama lui in vacanță in afara orașului. El ii propune să semneze un contract prin care ea va amâna divorțul până ce el va fi ales ca primar, apoi el va depune din nou actele de divorț, în caz contrar o amenință că nu o va mai vedea pe Gunes mulți ani.

Omer o duce pe Ruya în satul în care s-a născut și a copilărit și îi povestește cum a rămas orfan la o vârstă fragedă și a trebuit să se descurce singur. El speră că asta o va ajuta pe Ruya să se ridice din starea disperată în care se află.
Iskender vrea ca Ruya să știe că nu el a fost vinovat pentru moartea lui Kenan dar nu îndrăznește să vorbească cu ea. El o sună pe Cicek și îi cere să se întâlnească. Cicek îi reproșează că Kenan a murit din cauza lui și il amenință că îi va spune lui Ruya că ea l-a ajutat să îl găsească pe Kenan, dar Iskender o avertizează că Ruya nu o va ierta și pe deasupra își va pierde cea mai bună prietenă acum când are cea mai mare nevoie de ea.
Cemre și Ruya încearcă să găsească ceva care să  folosească împotriva lui Celebi, așa că împreună cu Tomris, Cicek, Omer și profesorul jurnalist al lui Ozan reușesc să găsească unele informații despre el.

Cemre sosește la evenimentul la care Celebi a obligat-o să participe și se preface că vrea să joace rolul de soție iubitoare.
Cu toate acestea ea refuză să apară pe scenă lângă el și îl avertizează că va face tot posibilul ca el să piardă alegerile.
În timp ce Celebi își începe discursul, Ruya, Tomris, Cicek și Omer întrerup evenimentul și dezvăluie adevărata față a lui Celebi. Au adus o femeie pe care Celebi a bătut-o în urmă cu câteva luni.
Celebi când o vede devine foarte agitat.

Obțineți actualizări în timp real direct pe dispozitivul dvs., abonați-vă acum.