Îngeri tăcuți episoadele 62-64 (rezumat)

3,161

Halil și Zeynep au ascultat mesajul vocal trimis de Kader și așteaptă ca ea să îi contacteze din nou.
Halil o convinge pe Zeynep să se întoarcă acasă la părinții ei adoptivi și stabilesc să meargă să o ceară de la ei împreună cu unchiul și surorile lui.
Cem și Armagan nu aprobă deloc această căsătorie dar nu spun nimic pentru că fiica lor deja este supărată pe ei pentru că i-au ascuns că este adoptată.

Faptul că Feride s-a întors la Kıvanç îl înfurie foarte tare pe Yilmaz, care nu se aștepta niciodată la așa ceva din partea ei.
Feride se duce a doua zi la el și încearcă să îi spună că ea vrea să își salveze căsnicia. Yilmaz o scoate afară și îi spune că nu mai inseamna nimic pentru el, la fel ca si Halil, si ca nu vrea să o mai vadă niciodată.
Atunci Feride îi spune că Ali Fuat i-a lăsat lui Halil toată averea lui. După cum se aștepta, Yilmaz o iartă pentru informația asta și îi spune să se întoarcă la Kivanc ca să afle mai multe.
După aceea, Yilmaz le permite surorilor lui Halil să îi fie alături în ziua cererii în căsătorie, dar in spatele acestei binefaceri se ascunde un plan hain.

Când Cennet a reîntâlnit-o pe Solmaz după 20 de ani, a aflat de la Kader că a rămas paralizată și nu a mai putut vorbi, după ce a fost atacată de o persoană necunoscută în propria casă. Cennet și-a dat seama că acea persoană este Yilmaz.
La început, Kader a fost foarte revoltată când a auzit povestea ei. Cennet i-a spus că nu a putut să îl părăsească pentru că a amenințat-o că îl va abandona pe Halil în pădure. Atunci Kader a înțeles că Cennet era neputincioasă în fața lui.

Kader îi spune lui Yilmaz că nu vrea să se mai întâlnească cu el pentru că vecinii ei au început să vorbească despre ea că este o femeie ușoară.
Atunci Yilmaz îi propune să se căsătorească și cumpără imediat verighetele.
Kader, după ce îl aduce pe Yilmaz în punctul acesta, se întâlnește cu Zeynep dar o roagă să nu le spună copiiilor lui Yilmaz ce vor vorbi. Îi spune că Yilmaz a ucis-o pe sora ei dar nu are dovezi, nici în cazul ei, nici în cazul lui Cennet însă îl va pedepsi cu mâinile ei. În curând, îi va trimite lui Zeynep un plic asemănător cu cel pe care i l-a dat Cennet, dar de data aceasta plicul va conține și o dovadă.

Halil află de la Omer că Cem a fost ultima persoană care l-a văzut pe Ali Fuat.
Cem este foarte deranjat de atitudinea acuzatoare a lui Halil, pe care deja îi displace. Odată cu această situație care apare chiar înainte de cererea în căsătorie, tensiunea dintre cei doi atinge apogeul.

În timp ce toate acestea se întâmplă, Caner incearca din nou sa ii desparta pe Zeynep si Halil..
El îl cheamă pe Halil la firmă și îl provoacă să îl lovească dar Halil se abține pentru că i-a promis lui Zeynep că nu îi face nimic. Atunci Caner se lovește singur și când Eylul și alți angajați aud zgomotul și intră în birou, el minte că Halil l-a rănit.

De acolo, Halil, însoțit de familia lui, merge acasă la Zeynep ca să o ceară în căsătorie.
Halil și-a făcut costum cu materialul pe care i l-a lăsat Cennet iar Zeynep poartă cerceii ei.
Yilmaz apare în mod neașteptat și ruinează totul. El îi spune lui Zeynep că atunci când l-a invitat pe Ali Fuat acasă la el, Ali Fuat a recunoscut în fața întregii familii că este vinovat. Zeynep îl întreabă șocată pe Halil de ce i-a ascuns asta. Atunci Yilmaz îi spune că Halil a păstrat tăcerea pentru că a pus ochii pe averea lui Ali Fuat.
Cem profită de situație și o minte pe Zeynep că Ali Fuat i-a recunoscut și lui că și-a ucis soția.

Obțineți actualizări în timp real direct pe dispozitivul dvs., abonați-vă acum.