Jocurile sorții episoadele 51-53 (rezumat)

932

Familia Adei crede că Bora și cu familia lui au mers să o ceară pe Selin în căsătorie de la ei și îi invită în casă.
Când Zafer le spune că au mers să o ceară pe Ada pentru Bora, Nergis este foarte dezamăgită fiindcă Ada i-a ascuns faptul că ea încă se întâlnea cu Bora.
A doua zi dimineața, Ada decide să își dea demisia de la companie însă Bora o convinge să rămână.


Ada și Tugce trebuie să scrie un articol cu același subiect ceea ce provoacă o nouă rivalitate între ele.
Pentru a scrie acel articol, Ada trebuie să se întâlnească cu un tip într-o cafenea.
Ada nu își dă seama decât când ajunge la adresă că era de fapt o cabană într-un loc retras și erau doar ei singuri.
Din fericire, Bora află unde este locația și o salvează.


A doua zi, Tugce îi mărturisește lui Bora sentimentele ei față de el și îi spune cum Ada a încercat la început când a fost angajată la companie să o ajute să îl cucerească. Bineînțeles că îi spune și despre toate minciunile Adei și de modul cum l-a folosit pentru a o face pe ea să creadă că și el o iubește.
Bora se enervează și îi cere Adei să plece de la companie și din viața lui.

În varianta originală a serialului, acesta este episodul 16.

Articol original scris de Tolbacudetoate©.

Obțineți actualizări în timp real direct pe dispozitivul dvs., abonați-vă acum.