Mă numesc Zuleyha – episodul 37 / rezumat

9,642

Fekeli scapă cu bine în urma operației. Yilmaz îi spune lui Mujgan că el l-a împușcat din greșeală dar nu îi povestește în ce circumstanțe s-a întâmplat.
Yilmaz este foarte zbuciumat de când a aflat că Zuleyha nu l-a trădat iar comportamentul său devine cauza unor tensiuni în căsnicia sa cu Mujgan.

Hatip Aga l-a mințit pe Demir că Cengo l-a raportat la Fisc dar în scurt timp Demir află că de fapt Sermin a făcut-o. Când Cengo află ce a făcut Hatip Aga, o ceartă izbucnește între ei iar Hatip îl împușcă apoi fuge împreună cu Sermin, care a fost de față. Cengo moare iar Demir este arestat fiind principalul suspect. Sermin, care acum locuiește la Hatip Aga, declară că a văzut cum Demir l-a împușcat pe Cengo. Dacă Demir nu va reuși să își dovedească nevinovăția, va primi pedeapsa cu moartea.

Yilmaz este arestat pentru că l-a împușcat pe Fekeli și este pus în aceeași celulă cu Demir. Imediat începe o luptă între cei doi încât gardienii trebuie să îi despartă și să îi pună în celule alăturate. Fiind aproape, pot să se audă unul pe celălalt. Yilmaz, plin de furie îi spune lui Demir că Zuleyha i-a scris că Hunkar a forțat-o să se căsătorească cu el și se jură că după ce va fi eliberat îi va lua totul, inclusiv cei doi copii.

Între timp Hunkar îi dă în grijă lui Sanyie să o împiedice pe Zuleyha să plece de la fermă.
Hunkar și Fekeli se întâlnesc la secția de poliție. Fekeli este foarte supărat pe ea de când a aflat că a obligat-o pe Zuleyha să se căsătorească cu Demir și și-a pierdut încrederea în ea.
Yilmaz este eliberat până la proces dar înainte de a pleca îi spune lui Demir că îl va ucide când va ieși de acolo și că va merge la Zuleyha cu prima ocazie. Demir îi răspunde că dacă e nevoie îi va ucide pe amândoi, dar nu le va permite să fie împreună.

Când iese afară, Yilmaz se întâlnește cu Zuleyha dar nu poate să vorbească cu ea. Zuleyha observă că ceva s-a schimbat la felul cum o privește. Yilmaz îi promite că vor vorbi în curând iar Fekeli îl ia în grabă de acolo. După aceea Fekeli discută cu Yilmaz în legătură cu ce se va întâmpla cu Mujgan dacă el o alege pe Zuleyha și se ceartă puțin.
Demir îi spune lui Hunkar să o împiedice pe Zuleyha să se întâlnească cu Yilmaz și să o închidă în casă dacă e nevoie.
Yilmaz renovează conacul lui Sermin și intenționează să se mute acolo. Hunkar îl avertizează să plece din Çukurova și îl amenință că îl va face să regrete că s-a născut.

Cu ajutorul lui Gulten, Yilmaz îi trimite un bilet lui Zuleyha și se întâlnesc la ruine, după înserat. Îi spune că știe prin ce a trecut și o roagă să îl ierte. Nu după mult timp, se aude o voce strigând-o pe Zuleyha. Este Demir care a evadat din închisoare și i-a găsit.

Notă :
Numerotarea episoadelor nu corespunde cu cea de la TV deoarece la TV se difuzează doar 2 ore dintr-un episod care în versiunea originală este de aproximativ 2 ore jumate – 3 ore.

Episodul 37 varianta TV corespunde episoadelor 24-25 de pe site-ul nostru (a doua jumătate a ep 24 si prima jumătate a ep 25).

Obțineți actualizări în timp real direct pe dispozitivul dvs., abonați-vă acum.