Nehir episodul 10 (rezumat)

4,518

Tarik îi spune lui Nehir că o iubește și îi propune să fugă împreună departe de acolo, să înceapă totul de la zero.
Nehir îi reproșează că s-a folosit de situație ca să se răzbune pe Nazim și să se distreze și îi spune că nu vrea să îl mai vadă niciodată.
Nazim se întoarce la cabană și îl găsește pe Tarik acolo. Nehir abia îl scoate pe Tarik din mâinile lui apoi îi spune să plece și să îi lase în pace.
Nazim realizează că nu vor scăpa niciodată de el și îi spune lui Nehir să plece împreună de acolo dar ea nu vrea fiindcă s-a săturat să tot fugă.

Ahmet și Ismet sunt eliberați după ce Ahmet a spus poliției că Nazim o ascunde pe Nehir. Nazim este căutat de poliție dar el și-a luat concediu și nu este de găsit, ceea ce întărește suspiciunile.
Tarik este întrebat dacă o cunoaște pe Nehir însă nu dezvăluie locul unde se află cei doi.
Ibrahim vrea să îi ia funcția lui Nazim și pentru a scăpa de el, îi duce pe polițiști la cabana lui.
Nazim reușește să o ascundă pe Nehir și să îi convingă că nu o cunoaște.
După aceea, el și Nehir se întorc acasă la el fiindcă este mai sigur să o ascundă acolo.
Între Nehir și Nazim este o atmosferă tensionată după toate minciunile și urmările lor, de aceea, pe de o parte nici nu se pot privi unul pe celălalt dar pe de altă parte nu vor să se despartă.

Tarik grăbește pregătirile pentru nuntă fiindcă este supărat că Nehir l-a ales pe Nazim.
Ca să o rănească pe Nehir, le face o vizită împreună cu Fulya și îi invită la logodna lor.
Nehir acceptă invitația iar Nazim este gelos deoarece e convins că ea s-a îndrăgostit de el și că vrea să meargă la logodnă în speranța că se va despărți de Fulya dacă o va vedea acolo.
Cei doi se ceartă iar Nehir insistă să o lase să plece din oraș dar întâi să o ducă la petrecerea de logodnă.
Pe mașină se ceartă din nou și fac un accident. Nehir este rănită grav. Nazim o ia în brațe și pornește disperat în căutarea unui ajutor.

Halil bănuiește că Zahra este însărcinată cu Tarik și îi cere să facă test ADN.
Zahra îi spune lui Tarik să fugă împreună dar el nu poate să o părăsească pe Fulya fiindcă se teme de Kemal.
Ibrahim are un video cu Tarik și Zahra sărutându-se și îi șantajează pentru bani.
Zahra îl convinge pe Ibrahim să o ajute să îl constrângă pe Tarik și împreună îl amenință că vor arăta filmarea la petrecerea de logodnă.
Tarik nu cedează iar atunci Ibrahim pornește filmarea în văzul tuturor invitaților.
Chiar atunci apare Nazim cu Nehir în brațe și toți invitații își îndreaptă privirile spre ei dar Halil vede filmarea cu soția lui și Tarik.

Obțineți actualizări în timp real direct pe dispozitivul dvs., abonați-vă acum.