O dragoste episodul 20 (rezumat)

30,810

Conversația dintre Alev și Abdullah este întreruptă de Sonmez.
Sonmez este foarte supărată când îl vede pe Abdullah în casa lui Alev și este tot mai sigură că Pembe a avut dreptate în privința lor.
Îi spune lui Kivilcim temerile ei apoi merge la Abdullah și îl avertizează, cerându-i să se distanțeze de Alev pentru că în final doar ea va avea de suferit.
Alev îi dă răspunsul lui Abdullah printr-un mesaj în care îi spune că și ea are sentimente pentru el dar nu poate să fie nimic între ei și este mai bine să nu se mai vadă.

În timp ce Nursema continuă să se ascundă în casa lui Alev, familia lui İbrahim încearcă să câștige timp spunând familiei Unal că mirii sunt încă în luna de miere.
Nursema îi este recunoscătoare lui Alev care a ajutat-o în aceste momente grele și nu îi spune că a auzit discuția dintre ea și Abdullah.

Deși Omer și Kıvılcım se iubesc și sunt fericiți împreună, diferența dintre lumile lor o tulbură din ce în ce mai mult pe Kivilcim.
Cuplul este invitat de prietenii lui Omer la restaurant și servesc împreună masa de iftar. Un grup de turiști de la o masă alăturată, servesc alcool iar prietenii lui Omer sunt foarte deranjați de lucrul acesta și vorbesc cu chelnerul să nu se mai repete. Fiind luna Ramadan, când ei postesc zilnic, pentru ei este inacceptabil să servească iftarul lângă oameni care consumă alcool și se pare că în trecut nici Omer nu ar fi tolerat așa ceva.
În drum spre casă, Kivilcim poartă o discuție cu Omer pe tema aceasta și el o sfătuiește să respecte convingerile fiecăruia și o asigură că el nu va încerca niciodată să îi impună reguli. Omer, care se străduiește să găsească o cale de mijloc pentru amândoi, îi explică cât de greu i-a fost să se afișeze cu ea de mână la nunta lui Nursema, pentru că în familia lui conservatoare așa ceva este inadmisibil. Kivilcim îi spune că apreciază eforturile lui și că va încerca și ea să fie mai maleabilă.

Fatih și Doga continuă să încerce să se înțeleagă și să fie fericiți în mijlocul conflictelor cu familia lui. Pe de altă parte, Doga vrea să înceapă stagiul practic la o clinică de stomatologie iar el încearcă să o convingă să amâne, menționând că îl neliniștește faptul că va avea pacienți bărbați. Văzând că Doga este fermă în hotărârea ei, nu mai insistă însă vorbește apoi cu profesorul ei, fără să știe ea, și îi cere să amâne cumva stagiul. Când profesorul refuză, Fatih îl caută pe proprietarul clinicii de stomatologie.

Nursema este supărată pe familia ei pentru lucrurile pe care le-a trăit din cauza lor. Ea se întoarce în casa socrilor ei și se preface că totul este în regulă. Le spune că a amețit și a căzut singură de la fereastră iar când s-a trezit în spital, a fost confuză și de aceea a plecat la prietena ei.
Apoi își invită familia la cină și îi confruntă pe toți, spunând tot ce au făcut Ibrahim și familia lui și învinuindu-i pe părinții ei. Apoi, Nursema pleacă lăsând în urmă cele două familii certându-se.

Obțineți actualizări în timp real direct pe dispozitivul dvs., abonați-vă acum.