Poveste din Anatolia episoadele 42-44 la TV(rezumat)

4,229

În orășelul Gedelli este sărbătorit Bairamul cu mult entuziasm și veselie. Pe parcursul episodului, vedem obiceiurile frumoase din timpul acestei sărbători.

Ramazan îi promite primarului că va aduce o fanfară pentru festivalul care va avea loc în ultima zi a sărbătorii.
El ia legătura cu o fanfară dar fiindcă este slabă conexiunea la telefon, nu se pot înțelege și trupa vine în altă zi. După aceea, Ramazan adună câțiva localnici și îl pune pe Selami să-i învețe să cânte la instrumente dar iese un fiasco.
Asuman salvează situația în ultimul moment găsind o fanfară cu ajutorul profesorului ei de muzică.

Cele trei cumnate o vizitează pe Dilek și au ocazia să încerce mâncarea gătită de ea. Ele se prefac că le-a crescut glicemia brusc și nu mai pot mânca apoi se înțeleg să o învețe să gătească.

Rifat o place pe Fadime, sora lui Cemile.
Sefer cumpără haine de sărbătoare pentru copiii lui Zahide.
Ei zugravesc și mobilează casa apoi fac invitațiile de nuntă.

Tinerii merg la picnic.
Serdar a fost plecat câteva zile în Istanbul. Părinții lui l-au chemat insistând să se întoarcă acasă și să își vadă de carieră.
El sărbătorește Bairamul împreună cu Elif dar este confuz fiindcă inima îl atrage în Gedelli dar mintea îi este în Istanbul.

Gunșil are o discuție cu soțul ei despre care crede că nu a iubit-o niciodată.
Huseyin îi face o surpriză frumoasă și îi declară sentimentele pe scenă în timpul festivalului.

Verii merg la pescuit pentru Cemile, căruia îi este poftă de pește. Când ea le spune că vrea alt soi de pește, Muammer vorbește cu un prieten din altă localitate și găsește soiul pe care vrea să îl mănânce nora lui însărcinată. Pe drum, el îl critică constant pe Veysel ca de obicei și are loc o confruntare între ei.
Muammer, care a pierdut 3 copii, îi spune fiului său despre temerile sale. Când se întorc acasă, află că Cemile a fost dusă de urgență la spital. Cei doi bărbați se grăbesc la spital și această veste tristă îi unește. Din fericire, nu sunt probleme cu sarcina lui Cemile.

Asuman iese în oraș cu prietenii ei din liceu. Ei îl invită și pe iubitul ei dar ea le spune că este ocupat. Întâmplător, Ramazan merge la ea atunci și își dă seama că îi este rușine cu el.

Obțineți actualizări în timp real direct pe dispozitivul dvs., abonați-vă acum.