Hercai episodul 22 (rezumat) Zehra afla ca Miran este fiul lui Hazar

9,696

Scrisoarea care ar fi dovedit că Hazar nu i-a ucis pe părinții lui Miran a dispărut. Când Hazar se trezește în urma operației, Azize merge la el și îi spune că înainte de a muri îl va face să simtă durerea pierderii unui copil. Zehra aude amenințările ei și se teme pentru Reyyan. Singura modalitate prin care ar putea să o protejeze este să o despartă de Miran, de aceea Zehra îl convinge pe Hazar să spună că Miran l-a împins pe scări, deși Elif a făcut-o.
Miran neagă șocat dar Reyyan îl crede pe Hazar și se desparte de el.

Nasuh și Azat vor să îl răzbune pe Hazar dar el îi pune să promită că nu îi vor face nimic lui Miran sau familiei lui. Nasuh acceptă doar fiindcă se gândește să se răzbune în felul lui, căsătorindu-l pe Azat cu Elif.

Miran merge acasă furios și întreabă cine l-a împins pe Hazar pe scări. Azize îl convinge că nu l-a împins nimeni ci Hazar a căzut. Elif îi zice apoi lui Sultan că ea a făcut-o pentru că l-a văzut înarmat și s-a temut de el. Sultan o convinge să nu spună nimănui pentru că oricum familia Sadoglu se va răzbuna pe ei.

Miran merge apoi să îl întrebe pe Hazar de ce a mințit. El îi spune că a făcut-o ca să o protejeze pe Reyyan de Azize iar Miran îi zice că întâi ar trebui să o protejeze de Nasuh și îi povestește că a vrut să o ucidă când a fost petrecerea de henna a ei și a lui Azat.
Hazar îl cheamă pe Nasuh și îl întreabă dacă este adevărat iar el recunoaște. Hazar îl pune să îi promită că o va lua pe Reyyan acasă și o va proteja.
Când Miran o vede pe Reyyan plecând cu Nasuh, merge după ea fiindcă se teme că o va ucide și încearcă să o convingă că este nevinovat și să se întoarcă la el. Nasuh vrea să îl împuște dar apare Firat cu oamenii lor și îl salvează.
Zehra vorbește cu avocatul și pregătește actele de divorț iar Reyyan acceptă să divorțeze.

La finalul episodului, văzând cât de necăjit este Miran pentru că Reyyan l-a părăsit, Elif pornește spre conacul Sadoglu să îi spună lui Reyyan că ea l-a împins pe Hazar.
În același timp Reyyan se hotărăște să facă tot posibilul pentru a dovedi că Hazar nu i-a ucis pe părinții lui Miran și pornește spre conacul Aslanbey.
Firat îi spune lui Esma că se teme că răzbunarea lui Azize îi va distruge pe toți și că mai devreme sau mai târziu, el sau Miran vor fi uciși într-una din confruntările dintre cele două familii. Vorbele lui o conving să o oprească pe Azize apoi să plece cu Firat departe de ea așa că Esma se duce la Zehra și îi spune că Miran este fiul lui Hazar.

Obțineți actualizări în timp real direct pe dispozitivul dvs., abonați-vă acum.