Gulperi – Episodul 7 (rezumat)
Gulperi a fost dusă de urgență la spital iar Ali a reușit să fugă.
Nesli, prietena lui Seyma i-a adunat pe vecinii din bloc și le-a spus tot felul de lucruri rele despre Gulperi și le-a cerut să o dea afară din locuință.
Yakup a mers cu familia lui și cu părinții lui Ali acasă la Gulperi pentru a o cere pe Bedriye pentru Ali dar au aflat că Bedriye era la spital și au mers cu toții acolo.
Tatăl lui Ali a amenintat-o pe Bedriye că îi va ucide mama dacă ea îl va denunța pe Ali că a abuzat-o.
Între timp Gulperi a fost adusă la spital cu ambulanța și a apărut și Kadir. Hasan când și-a văzut bunicii și pe părinții lui Ali le-a reproșat că totul s-a întâmplat din cauza lor și le-a zis să nu se mai apropie vreodată de ei sau de mama lor.
Gulperi a intrat în operație iar Kadir a ramas cu Hasan. Operația a reușit cu succes iar Gulperi a fost salvată.
Hasan voia să se răzbune pe Ali. Cu ajutorul unui prieten a făcut rost de o armă, apoi l-a sunat pe Serdar și l-a rugat să îl ajute să îl găsească pe Ali. Kadir l-a auzit vorbind la telefon cu Serdar și și-a dat seama că Hasan pune ceva la cale și l-a urmărit.
Gulperi și Bedriye au fost externate din spital. Când au ajuns acasă Bedriye a aflat că Nesli vrea să o concedieze pe mama ei și a mers să vorbească cu ea iar Nesli i-a zis că în acea seară va fi o întrunire cu toți locatarii și trebuie să fie și mama ei acolo fiindcă ea e problema. Era și Seyma acolo iar când Bedriye a plecat a urmarit-o. Bedriye a mers la un bijutier să își vândă colierul fiindcă nu mai aveau bani și trebuia să cumpere medicamente pentru mama sa. După ce a plecat Bedriye, Seyma l-a întrebat pe bijutier ce a făcut fata acolo iar el i-a arătat colierul pe care i l-a vândut. Seyma a mers înapoi la Nesli și i-a furat un colier când nu a fost atentă și l-a dus bijutierului. Seyma l-a plătit pe bijutier să expună colierul în vitrină și dacă îl întreabă cineva să spună că i l-a vândut Bedriye.
Seara, Bedriye a mers la întrunirea cu locatarii din bloc fără să îi spună mamei sale și le-a zis că mama lor nu este cu nimic vinovată de ceea ce o acuză ei și i-a rugat să nu îi dea afară fiindcă vor rămâne fără adăpost. Lor le-a fost milă de fată și nu i-au dat afară din apartament.
Ali voia să fugă în Grecia și urma ca prietenul lui să o răpească pe Bedriye și să o ducă la el.
Hasan a aflat că Ali vrea să fugă și l-a prins din urmă vrând să se răzbune, dar Kadir a ajuns la timp și l-a oprit iar Ali a fost arestat.
Hasan s-a întors acasă iar seara a ieșit în parc unde s-a întâlnit cu Artemis.
Nesli a observat că îi lipsește colierul.
Yakup a mers la Gulperi și i-a reproșat că ea l-a întors pe Hasan împotriva lui. I-a zis că el nu va renunța la Hasan și i-a dat termen o lună pentru a-l convinge să se întoarcă la conac. Gulperi i-a spus că nu îi va da niciodată copiii dar el i-a zis să nu se încreadă prea mult în ei fiindcă nu vor putea suporta prea mult sărăcia și o vor părăsi.
Seyma a anunțat-o pe Nesli că a văzut colierul ei expus în vitrina bijutierului. Când a mers acolo bijutierul a mințit așa cum i-a cerut Seyma că Bedriye i-a vândut acel colier. Nesli a mers acasă la Gulperi cu doi tipi și i-a scos toate lucrurile în stradă. Seyma a mers și ea și a mințit-o pe Gulperi că ea este avocatul lui Nesli.