Destăinuiri episodul 3 (rezumat)

Doctorița Manolya a acceptat să o trateze pe Alya și o săptămână mai târziu au următoarea ședință de terapie.
Alya povestește că nu are familie și nici prieteni dar uneori se mai întâlnește cu tipi, chiar dacă ei o bat, pentru că doar așa mai scapă de singurătate.
Știe că este vina ei că nu se împrietenește nimeni cu ea și vrea să se schimbe, de aceea a căutat ajutorul medicilor psihiatri.
Doctorița recunoaște că o înfurie dar că speră să ajungă să se înțeleagă amândouă.
Pe măsură ce vorbesc, ea își dă seama că Alya o vede ca pe o mamă supărată și autoritară și că momentan e nevoie să se comporte ca atare cu ea ca să o poată face să vorbească.
Îi spune că arată groaznic și o întreabă cum merge așa la biroul de avocatură unde își face stagiul.
O întreabă și despre copilăria ei dar Alya se supără foarte tare și îi spune că nu vrea să vorbească despre trecut.
E foarte îndurerată și o imploră să o ajute.
Cumva doctorița reușește să o facă să spună câteva frânturi despre familia ei.
Alya povestește că mama ei era foarte frumoasă dar nu suporta să se vadă în oglindă pentru că nu voia să își vadă inima rea.
Spune că ea se consideră urâtă iar doctorița îi povestește câte sacrificii au făcut femeile de-a lungul timpului pentru a fi mai frumoase și acceptate și pentru a-și putea iubi reflexia în oglindă, apelând chiar la tratamente care le-a cauzat moartea. După aceea, Alya încheie brusc ședința mai repede și pleacă mulțumită de ce au vorbit.

Meliha îi spune doctoriței că a reflectat mult la ce i-a spus data trecută, referitor la faptul că ea refuză să vadă lumina chiar și atunci când are parte de ea. Îi spune că după atâta suferință, nu a mai putut să aprecieze lucrurile bune pe care le-a avut în viață dar acum doctorița i-a dat speranța că îi va arăta lumina până la urmă.
Povestește cum s-au descurcat ea și frații ei după plecarea lui Guler.
În cartier, la magazin, oriunde erau întrebați, spuneau ca părinții lor au murit în accident și că bunicii se ocupă de ei și le trimite bani. Guler i-a învățat să nu spună nimănui că ea este prostituată. Nu i-a vizitat ca să nu se afle pentru ca ei să își poată continua viețile cu onoare dar le trimitea bani lunar.
Le-a fost foarte greu să se acomodeze, totul în Istanbul era nou pentru ei care au trăit în pădure până atunci.
Treptat au învățat cum să circule cu mijloacele de transport, s-au învățat unii pe alții să scrie și să citească, regulile de etichetă, cum să mănânce și să vorbească pentru ca să nu știe nimeni că vin din munți. Au fost la cinema o singură dată. A fost o experiență frumoasă pentru ei dar apoi toți s-au înțeles să nu mai cheltuiască banii surorii lor acolo. Spuneau că atunci când vor putea munci, o vor putea salva pe Guler și o vor aduce acasă.
Într-o zi când au sunat-o de la cabina telefonică, o prietenă de-a ei le-a dat vestea că a murit. Un bărbat a ucis-o.
Guler era singurul lor sprijin și după ce au pierdut-o și pe ea, au trăit mereu cu teama abandonului și cu teama că mâine se va întâmpla ceva mai rău.

Mehmet s-a închis în casă după ședința de săptămâna trecută care l-a făcut să se confrunte cu el însuși.
Povestește din nou cum îl băteau și umileau tatăl și fratele lui și este devastat după ce a realizat că i-a făcut același rău fiului său.
Mai povestește cum atunci când a plecat în armată, nici nu și-au luat rămas bun de la el și nici nu l-au vizitat sau măcar să îi trimită o scrisoare.
Doi vecini i-au dat niște lucruri înainte de a pleca, pe care încă le păstrează, pentru că este singurul cadou pe care l-a primit până atunci și singura dată când s-a simțit și el om.
În armată a fost atât de trist și de gelos când îi vedea pe ceilalți cu familiile lor. Acela a fost punctul de cotitură al vieții lui.
Când s-a întors și a văzut cum ei îl ignorau sau îl luau peste picior, s-a înfuriat și a luat un scaun și a distrus toată camera cu el. Atunci l-au remarcat și părinții și fratele lui. Și de atunci, de câte ori se înfuria, își aminteau că și el există. Și așa, treptat furia l-a acaparat de tot și i-a devenit cel mai bun prieten pentru că îl făcea să fie observat peste tot.
Acum după ce a început terapia, furia a dispărut și iarăși se simte invizibil.
Doctorița îi spune că acum trebuie să renunțe la violență și să găsească alt mod de a-și face simțită prezența. Îl încurajează spunându-i că ea crede că poate să reușească iar asta îi dă speranță că își poate repara căsnicia și viața.