Lacrimi la Marea Neagra – Episodul 15 (rezumat)

11,266

Tahir a dus-o pe Nefes acasă la familia lui și le-a cerut permisiunea să se căsătorească cu ea. Bineînțeles că mama lui și Mustafa nu au fost de acord.
Mama lui Tahir a mers la Vedat și i-a spus că Nefes și cu Tahir vor să se căsătorească și ar trebui ca el să îi împiedice și să își ia soția și copilul și să plece de acolo. El a amenințat-o să facă cum poate și să îl convingă pe Mustafa să i-o ducă a doua zi pe Nefes, altfel îi va distruge familia.

Când a auzit ce a făcut mama lui, Mustafa și-a dat seama că Tahir este în pericol. I-a promis că va face cum zice ea și a doua zi o va da pe Nefes.
Tahir i-a anunțat că a programat căsătoria pentru a doua zi iar ei s-au prefăcut că sunt de acord cu el.
‌Vedat i-a cerut lui Eysan să facă pregătirile necesare pentru că a doua zi vor pleca cu toții în America. Ea l-a întrebat cum o să reușească să o convingă pe Nefes să plece dar el i-a zis să stea liniștită că are un plan de rezervă și îi va face o așa de mare surpriză că Nefes va merge de bunăvoie. Necip l-a întrebat cum va rămâne cu familia lui iar el i-a zis să nu își facă griji fiindcă vor pleca împreună. A doua zi dimineața, Vedat a mers să o ia pe Berrak din casa în care o ținea ascunsă. Ea l-a întrebat unde sunt mama și sora ei mai mică Ceylan iar el i-a zis că sunt foarte aproape și în curând vor pleca în străinătate cu toții și vor fi o familie foarte fericită.

Asiye l-a trimis pe Mustafa să o aducă pe Nefes la conac pentru a o pregăti pentru nuntă.
Vedat era în port cu Yigit, Eysan și Berrak și aștepta ca Mustafa să o aducă pe Nefes.
Mustafa a dus-o pe Nefes în altă parte unde Tahir i-a explicat ce avea de gând să facă Vedat. Îi spune că ei vor merge să îl salveze pe Yigit iar pe ea o trimite acasă să se pregătească pentru căsătorie.

Tahir a mers înainte cu oamenii lui și l-a luat pe Yigit fără ca Vedat să observe, după care a apărut Mustafa singur. Vedat l-a întrebat unde este Nefes iar el i-a zis că Nefes nu poate veni fiindcă are o nuntă. Atunci Vedat și-a dat seama că i-au întins o capcană. Berrak l-a întrebat pe Vedat unde sunt sora și mama ei iar el i-a zis că nu le va găsi niciodată. Vedat a fost arestat.
Când au ajuns acasă, Mustafa i-a zis lui Nefes că este binevenită în familie iar de aici înainte ea este sora lui iar Yigit va fi nepotul lui.
Mama lui i-a reproșat că a păcălit-o iar el i-a zis că nu a făcut altceva decât să își țină promisiunea față de Tahir și acum Nefes face parte din familie și va trebui să o respecte.

Tahir și Nefes s-au căsătorit. Nefes i-a povestit că după Yigit ea a mai avut un copil care a murit fiindcă s-a născut prematur.
Tahir și-a dat seama că de fapt Ceylan, sora lui Berrak era fiica lui Nefes și regretă că nu a putut să o salveze. Vedat i-a povestit când au fost pe navă că Nefes mai are o fată dar ea nu știe că trăiește fiindcă el a vrut să o pedepsească pentru că nu l-a iubit și a dus-o departe unde nimeni nu o poate găsi.

Obțineți actualizări în timp real direct pe dispozitivul dvs., abonați-vă acum.