Interviu cu Halit Ozgur Sari (Kadir din serialul Totul pentru familia mea)

930

Unde începe povestea ta?
Părinții mei sunt din Antep. M-am născut și am crescut în Istanbul. Am o soră mai mare. Întotdeauna am fost sprijinit. Pot spune că am avut o poveste clasică, fără evenimente.

Ai studiat economia la Universitatea Bilgi. De ce economie și nu actorie?
Nici eu nu știu, eram bun la matematică, poate de aceea am ales economia (râde). Dar nu am mers la universitate alegând un domeniu după caracterul meu. Ulterior am abandonat economia pentru actorie.

Atunci actoria ți-a intrat în sânge la facultate?
În mine era mereu un foc care ardea, dar nu știam pentru ce era acel foc. Am găsit motivul în drum spre facultate.

Deci ce ai facut?
Nu simțeam că aparțin vieții în care mă aflam, lumii academice. Mi-am dat seama că trebuie să renunț la facultate. 

Cum a reactionat familia ta?
Familia mea a aflat despre asta doi ani mai târziu (râde). 

Doi ani? Perioadă lungă de timp. Cum ai reușit să păstrezi ascuns?
Plecam de acasă și spuneam că merg la facultate, mă întâlneam cu prietenii toată ziua, mergeam la cursuri de actorie. Apoi mă întorceam acasă de parcă tocmai m-aș fi întors de la facultate.

Cum ai mărturisit?
Să spunem că a trebuit să mărturisesc. Sora mea este și ea absolventă a aceleiași universități. Când sora mea a vrut să-mi vadă rezultatele cursurilor, i-am spus „M-am lăsat de școală”. Nu au avut o reacție atât de mare pe cât mă așteptam… Aș vrea să le fi spus de la început.

Ți-ai dorit să fi actor sau ai vrut să fii celebru?
Faima nu a fost niciodată preocuparea mea și nici nu a fost o consecință pentru mine. Să fiu o persoană cunoscută nu este mare lucru pentru mine, sincer.

Ce este important pentru tine?
Vreau doar să mă descurc bine în orice fac, indiferent ce fac! Fie că aș fi implicat în agricultură sau dacă aș fi profesor…acum sunt actor și încerc să fac profesia aceasta bine.

Cum a fost călătoria pentru tine?
Pentru mine, în viață în general, important este drumul pe care îl parcurgi, nu rezultatul. În călătoria mea, am pus norocul pe primul loc și efortul pe al doilea. În trecut, am intrat pe această cale cu dragoste, crezând și muncind.

În fiecare zi, un actor nou intră în viața noastră. Ce te deosebește de ei? 
Este ca un clișeu, dar îmi place foarte mult profesia mea. De asemenea, mă las călăuzit de inimă . Sunt persoane care acționează cu creierul, sunt oameni mai strategici. Eu stau de partea inimii mele. Nu am de făcut o alegere. Inima mea nu m-a dezamăgit niciodată până acum.

Dacă vorbim despre noul tău job… Cum ți-ai descrie personajul din propria ta perspectivă?
Eu interpretez două personaje, Pamir și Levent în serialul Gizli Sakli. Pamir este comisar, se pricepe la treaba lui. Este un om cu sânge rece care poate face orice cu măiestrie. În poveste, Pamir își schimbă identitatea și devine Levent. Acum, atât eu ca Halit cât și personajul meu Pamir, suntem în procesul de explorare a personajului Levent. Această căutare este distractivă.

Crezi că dragostea este atracția polilor opuși?
Dragostea poate fi atracția dintre două persoane diferite dar sunt și cei care au caractere asemănătoare și își mențin relația foarte bine. Mi se pare greșit să pun dragostea într-un singur tipar.

Cum ai descrie dragostea?
Dragostea este ceva dificil și necesită răbdare.

Esti un realist sau un romantic?
Ambele…

Care a fost cel mai romantic gest al tău?
Odată, am acoperit complet casa unei iubite cu baloane, am făcut o potecă din lumânări și am pregătit o masă frumoasă.

Ce ți-ai dori cel mai mult să ai?
În primul rând, familia mea biologică, apoi oamenii pe care i-am ales, pe care acum îi cunosc drept familia mea, succesul și sănătatea să fie alături de mine.

Care este singurul lucru pe care nu îl poți opri odată ce începi să îl faci?
Minciuna… Pentru că minciuna generează minciuni.

La ce ești atent la prima întâlnire?
La atitudine.

Ce nu poți tolera niciodată la o femeie?
Minciuna.

Dacă ai fi un obiect în camera prietenei tale, ce ai fi?
Aș fi oglinda ei.

Anul trecut, ai avut 40 de mii de urmăritori pe Instagram, astăzi sunt peste 1 milion. Te sperie faima?
Nu, pentru că nimic nu se va schimba în viața mea. Nici oamenii din viața mea, nici felul în care îmi trăiesc viața, nici gândurile despre propria mea existență… De aceea mă simt foarte confortabil în acest sens. 

Ești îndrăgostit acum?
Nu sunt chiar într-un moment în care mă gândesc prea mult la iubire.

Cum te-ai descrie cuiva care nu te cunoaște deloc?
Te poți distra mult cu mine, poți discuta, poți avea încredere în mine.

Spune-ne un defect de-al tău
Sunt o persoană căreia îi place să vorbească foarte mult. Pot pune o mulțime de întrebări. Așa sunt și vreau să fiu acceptat ca atare.

Ce îi surprinde pe oameni când te întâlnesc?
Diferența dintre aspectul meu și caracterul meu. În exterior par un bărbat dur dar caracterul meu este mult mai distractiv, jucăuș și zâmbitor…

Să zicem că cinci ani mai târziu, ne vom întâlni din nou. Ce fel de bărbat crezi că vei fi?
În primul rând, visele mele nu au limite. Limita pentru mine este cerul… De aceea am încredere în visare. Eu visez foarte mult. Poate de aceea pot face lucruri imposibile să se întâmple. 
Când ne vom întâlni cinci ani mai târziu, aș dori să vă spun: „Sunt un actor mult mai bun decât am fost acum cinci ani”. 
(Interviu din iunie, 2022)

Obțineți actualizări în timp real direct pe dispozitivul dvs., abonați-vă acum.