Un studiu descoperă că vederea ta poate anticipa cu 12 ani diagnosticul de demență
Relația dintre ochii noștri și sănătatea creierului este din ce în ce mai evidentă. Semnele timpurii ale declinului cognitiv se manifestă adesea prin deficiențe vizuale. Un studiu recent realizat pe o cohortă de 8.623 de persoane din Norfolk, Anglia, face lumină asupra acestei corelații, dezvăluind că un declin al sensibilității vizuale poate servi ca marker predictiv pentru demență cu până la 12 ani înainte de diagnosticul clinic.
De-a lungul studiului, care s-a întins pe parcursul a numeroși ani, 537 de participanți au dezvoltat în cele din urmă demență, oferind cercetătorilor o oportunitate unică de a analiza factorii premergători. La începutul studiului, participanții au fost supuși unei evaluări a sensibilității vizuale. Rezultatele au indicat că cei care au dezvoltat ulterior demență au prezentat răspunsuri mai lente în identificarea stimulilor vizuali, în comparație cu cei care au rămas fără demență.
Această întârziere în percepția vizuală ar putea fi atribuită impactului inițial al plăcilor toxice amiloide asociate cu boala Alzheimer asupra regiunilor cerebrale responsabile de vedere, cu deteriorarea ulterioară care afectează zonele legate de memorie pe măsură ce boala progresează. Astfel, evaluările vizuale pot detecta deficitele mai devreme decât testele convenționale de memorie.
Boala Alzheimer influențează și alte aspecte ale procesării vizuale, cum ar fi sensibilitatea la contrast și discriminarea culorilor. Aceste deficiențe pot afecta în mod semnificativ viața de zi cu zi a indivizilor, adesea fără o conștientizare imediată.
În plus, deficitele în controlul inhibitor al mișcărilor oculare, unde stimulii care distrag atenția captează mai ușor atenția, apar ca un alt semn timpuriu al bolii Alzheimer. Astfel de probleme ar putea crește riscul de accidente, inclusiv cele legate de condusul auto, un fenomen care face în prezent obiectul unor cercetări la Universitatea Loughborough.
În plus, cercetările sugerează că persoanele cu demență pot procesa ineficient informațiile faciale, deviind de la modelul tipic de scanare ochi-naz-bucată observat la persoanele sănătoase. Această afectare timpurie a recunoașterii faciale poate proveni mai degrabă din mișcări oculare ineficiente decât dintr-o disfuncție a memoriei.
Explorând legătura potențială dintre mișcările oculare și memorie, studiile au arătat rezultate mixte în ceea ce privește eficacitatea mișcărilor oculare deliberate în îmbunătățirea memoriei. Cu toate acestea, observațiile indică faptul că activitățile care implică mișcări frecvente ale ochilor, cum ar fi cititul sau privitul la televizor, sunt corelate cu o performanță mai bună a memoriei și cu un risc redus de demență, posibil datorită creșterii capacității de rezervă a creierului.
În ciuda rezultatelor promițătoare, utilizarea mișcărilor oculare ca instrument de diagnosticare a stadiului incipient al bolii Alzheimer se confruntă cu provocări. Accesul limitat la tehnologiile complexe și costisitoare de urmărire a ochilor împiedică aplicarea pe scară largă în afara mediilor de cercetare. Până la apariția unor alternative mai accesibile și mai ușor de utilizat, întregul potențial de diagnosticare al mișcărilor oculare rămâne nerealizat.