Dragoste si secrete – episodul 29 (rezumat)

6,132

În episodul anterior, Pilot și Ali au aflat că sunt frați. În timp ce Pilot merge să îi spună vestea bună lui Duygu, Ali îi face o surpriză Sevdei, cerând-o din nou în căsătorie.
Mai târziu, Pilot merge acasă la Ali ca să îl vadă și pe Alican.
Ali propune ca în acea seară să ia masa împreună cu iubitele lor și să sărbătorească.

Pilot vede fotografia cu Suleyman și îi zice lui Ali că dacă nu l-ar fi răzbunat, ar fi făcut-o el apoi îi spune cu sete cât își dorește să îl răzbune pe tatăl său. Ali îl întreabă din nou despre el iar de data aceasta, Pilot îi zice că Erniko l-a crescut și că el și Vedat și-au promis că îl vor răzbuna. Ali este la pământ. Îl învinuiește pe Kurtbey pentru toate și merge să îi ceară socoteală. Kurtbey era pregătit și îl aștepta. Îl minte că a aflat de Pilot după ce l-a ucis pe Erniko și nu a putut să îi lase să afle că sunt frați și să se distrugă între ei. Îi arată că l-a prins pe Vedat ca să îl salveze pe el și îl întreabă cum o va scoate la capăt, fiindcă dacă îl va ucide pe Vedat, il va pierde pe Pilot iar dacă nu, va fi ucis el.
Ali este dezolat.

Pilot merge la hangar să îl caute pe Vedat iar Ekrem îi spune că a plecat o vreme fiindcă e supărat pe el că a renunțat la afaceri.
Mai târziu, Ali merge la restaurant, unde îl așteaptă Pilot și fetele. S-a decis să nu-i ascundă nimic lui Pilot dar înainte de a începe să vorbească, Pilot îi mulțumește că l-a găsit și în sfârșit știe cine este, i-a dispărut golul din suflet și e fericit cu adevărat pentru prima dată în viață. Mai are o rugăminte, și anume să îl accepte și pe Vedat ca frate al lor fiindcă este foarte important pentru el. Auzind asta, Ali nu poate să îi mai spună.
Ozlem merge la restaurant cu Alican ca să le strice seara și să o facă pe Sevda să se simtă în plus.

A doua zi, este petrecerea de circumcizie a lui Alican și toți vecinii sunt invitați.
Ali îl pune pe Yakup să îl caute pe Vedat fiindcă vrea să îl confrunte sperând că va înțelege motivul lui, iar după petrecere, vrea să îi spună și lui Pilot.
Vedat scapă și merge în cartier să îl împuște pe Ali. Ajunge în mijlocul petrecerii și e întâmpinat de Pilot cu vestea că Ali este fratele pe care îl căuta de ani de zile.
Uygar și Sarp sunt pe acoperișul unei clădiri din apropiere, cu același scop ca Vedat. Sarp îl țintește pe Ali dar îl împușcă pe Hüdaverdi, care chiar atunci trece prin fața lui.

Obțineți actualizări în timp real direct pe dispozitivul dvs., abonați-vă acum.