Femeie in infruntarea destinului – sezonul 3 episodul 196-197-198 (rezumat)
Şirin o vede pe Jale alergând spre salonul în care se află Hatice și se teme că s-a întâmplat ceva cu ea. Își amintește cum Doruk și Nisan i-au spus că ei au făcut fapte bune pentru ca Bahar să se însănătoșească și merge în grabă în salonul lui Bahar și îi spune tot adevărul despre cum a încercat să îl cucerească pe Sarp dar el a refuzat-o pentru că o iubea pe ea. O roagă să o ierte pentru ca Hatice să se însănătoșească. Bahar nu știe nimic despre accident și crede că comportamentul ei se datorează bolii. Atunci apare Enver și îi spune lui Bahar despre accident și că toți sunt bine. În următoarea clipă Jale intră în salon foarte necăjită și le spune că au pierdut-o pe Hatice.
Toți sunt devastați. Arif se învinuiește și vrea să se predea poliției dar încă nu poate fi arestat fiindcă nu a fost externat.
Sarp era în același salon cu Hatice când a murit. E foarte neliniștit și vrea să vorbească cu Bahar. Jale îi spune să aștepte până vor pleca toți apoi îi sfătuiește pe Enver și pe ceilalți să plece acasă să se odihnească.
Doruk încearcă să îl consoleze pe Enver, îi spune să nu fie trist fiindcă Hatice trăiește în inima lui. Apoi o întreabă pe Șirin dacă mama ei i-a promis vreodată că nu o va părăsi pentru că părinții lor așa le-au promis, de aceea ei sunt în viață. Sirin izbucnește într-o criză de furie și le spune copiiilor că sunt proști și că toată lumea moare. Copiii spun speriați că tatăl lor nu va muri iar ea se enervează și mai mult și îi întreabă de ce sunt atât de siguri. (în episodul următor, îl ucide pe Sarp)
Bahar o anunță pe Piril că Sarp a fost implicat în accident și că e la terapie intensivă, dar nu îi spune la ce spital.
Sirin și Enver merg acasă dar le este greu să intre în casă. Se plimbă puțin în oraș și își amintesc cum Hatice le spunea să încerce să se înțeleagă și să aibă grijă unul de altul.
Bahar îl vizitează pe Arif în salonul lui și îi zice că a fost un accident, nu a fost vina nimănui. Arif îi spune că îi pare rău și că din cercetările poliției se pare că a trecut pe roșu. Îi mai spune să nu îl ierte că asta e pedeapsa pe care o merită și că se roagă ca Sarp să supravietuiască fiindcă nu vrea să fie ucigașul tatălui lui Nisan și Doruk.
Când Bahar se întoarce în salonul ei, Sarp ieșise de la terapie intensivă și o așteaptă acolo. Bahar îl roagă să o ierte că a fost supărată pe el când s-a întors și vrea ca de acum înainte să fie o familie din nou dar să o includă și pe Sirin fiindcă asta și-ar fi dorit Hatice.
Enver e foarte îndurerat. Noaptea o visează pe Hatice și ea îi cere să îi promită că va avea grijă de Sirin. El nu vrea să facă asta fiindcă știe că nu va putea dar la insistențele ei, îi promite că va avea grijă de Sirin indiferent de ce s-ar întâmpla.
Piril ajunge la spital și când intră în salon, vede că paturile lui Sarp și Bahar sunt apropiate și ei dorm unul lângă altul, ținându-se de mână. Arif trece pe acolo și se apropie să vadă la ce se uită. Îi privește cu durere știind că a pierdut-o pentru totdeauna pe femeia iubită.