Lacrimi la Marea Neagra – episodul 11 (rezumat)

10,732

Berrak l-a sunat pe Vedat și i-a spus că ea nu mai poate să îi dea acel medicament lui Nefes fiindcă nu vrea să o facă să sufere și mai mult. El i-a zis să îi dubleze doza fiindcă scopul lui este să o înnebunească pentru a-l putea lua pe Yigit.

Tahir o duce pe Nefes la psiholog pentru a o ajuta să scape de coșmaruri, apoi merge la Mustafa și îi cere înregistrarea cu mărturia lui Vedat pentru a dovedi că este un criminal și așa nu îl va mai putea lua pe Yigit, dar Mustafa a refuzat să i-o dea. Seara Tahir a mers acasă și a stat puțin cu familia lui apoi le-a cerut lui Mustafa și mamei sale să îi dea binecuvântarea și a plecat îndurerat. A doua zi dimineața devreme s-a întâlnit cu Asiye și i-a dat toți banii pe care el îi avea adunați pentru a-i da lui Nefes dacă se va întâmpla ceva cu el. Seara a fost la Osman acasă și au luat cina cu toții apoi a stat cu Yigit până a adormit. Nefes se simțea mai bine fiindcă în acea zi Berrak nu i-a dat picăturile.

Mai târziu Vedat a plecat să se întâlnească cu Berrak iar Tahir l-a urmărit. Berrak l-a văzut pe Tahir și s-a ascuns repede. Tahir l-a lovit pe Vedat și l-a luat în mașina lui. Necip l-a urmărit și el pe Vedat fiindcă aflase de la Eysan că Vedat a adus o fată din Istanbul pe nume Berrak și și-a dat seama că era vorba de fiica lui. După ce a plecat Tahir, Necip a întrebat-o pe Berrak ce caută acolo iar ea i-a spus că Vedat a adus-o cu forța iar pe mama și pe sora ei le ține ascunse. Necip a plecat să-l salveze pe Vedat știind că altfel nu își va mai putea găsi soția și fiica. Nu a reușit să îl ajungă din urmă pe Tahir și a anunțat-o pe Eysan.

Berrak s-a întors acasă, a trezit-o pe Nefes și i-a zis că a fost la moschee și l-a văzut pe Tahir cum a lovit un om și l-a luat cu el. După descriere Nefes și-a dat seama că era Vedat și l-a anunțat pe Mustafa.

Tahir l-a dus pe Vedat pe navă și a vrut să îl arunce în mare dar Vedat i-a zis să se oprească că vrea să îi spună ceva. Mustafa i-a căutat toată noaptea cu Asiye și cu Nefes și au ajuns și ei dimineața pe când Tahir era arestat. Vedat când a văzut-o pe Nefes i-a zis că în curând va putea să își ia la revedere și de la Yigit.

Obțineți actualizări în timp real direct pe dispozitivul dvs., abonați-vă acum.