Pretul fericirii – Episodul 1 Sezonul 3 (rezumat)

9,714

Noaptea în care Ender a dispărut devine un punct de cotitură în viețile tuturor. S-a găsit un pantof de-al ei în mare și toți cred că a murit. Poliția investighează cazul dar nu ajunge la nici un rezultat.

Yıldız face un test de sarcină și află că este însărcinată. Când Emir îi spune ce s-a întâmplat cu Ender, ea pleacă din oraș. Timp de 8 luni locuiește într-un sat cu mama ei sub altă identitate, până în ziua când Ender apare la ușa ei.

Şahika manipulează întreaga familie Argun și le câștigă încrederea. Se folosește de Yigit ca să își ducă planul la bun sfârșit. Erim a fost internat într-o clinică de psihiatrie și se întoarce acasă dar nu vorbește cu nimeni, cu excepția lui Yigit. Şahika îl pune pe Yigit să îi administreze zilnic niște picături, mințind că îl vor ajuta să se simtă mai bine. I-a spus lui Yigit că Halit nu este tatăl lui și îi cere să o facă pe Lila să se îndrăgostească de el.

Yildiz se întoarce în ziua când Halit o cere în căsătorie pe Şahika și îi spune că este însărcinată și copilul este al lui. Merg la spital pentru a face un test ADN dar medicul le spune că va putea să facă testul numai după ce se naște copilul. Până atunci, Yildiz locuiește la Halit.

Kaya nu este de acord cu relația dintre Halit și Sahika, renunță la parteneriatul cu Halit, își începe propria afacere și îi angajează pe Caner și pe Emir.
Tipul cu care Şahika este aliată împotriva lui Halit, îi cere să scape de Yildiz și de copil.

Obțineți actualizări în timp real direct pe dispozitivul dvs., abonați-vă acum.