Biografia actriței Lilya Irem Salman (Talya din Totul pentru familia mea)

731

Lilya İrem Salman s-a născut pe 22 septembrie 1999.
Este studentă la Departamentul de Teatru al Universității Haliç și a apărut pentru prima dată în fața publicului cu serialul “Totul pentru familia mea”. A părăsit distribuția serialului în cel de-al doilea sezon și în prezent joacă într-un muzical.

Are o voce frumoasă și din când în când urcă pe scenă și cântă împreună cu prietenii ei.
Iubește animalele, mai ales caii iar echitația este una dintre activitățile ei favorite.

Cum a intrat în lumea actoriei: “Îmi doream să fiu marinar. Tatăl meu avea un prieten neurochirurg care era interesat de teatru și el m-a sfătuit să merg la Centrul de Artă Kirimizi Kalemi. Am fost curioasă și i-am urmat sfatul. Când am intrat, se vorbea despre om. Privind lucrurile dintr-o altă fereastră, alte lucruri s-au deschis în propria mea lume. Mai târziu, mi-a plăcut această situație și am adoptat-o. M-a atins într-un loc atât de dulce. Ideea de a fi marinar mi-a ieșit din minte pentru că mi-am dat seama că dacă voi merge pe mare, voi avea aventuri, va fi grozav, dar voi fi singură.”

Obțineți actualizări în timp real direct pe dispozitivul dvs., abonați-vă acum.