Dragoste si secrete – episodul 22 (rezumat)

6,148

Uygar plătește pe cineva să mintă că Ali l-a împușcat pe Koksal. Ali este arestat deși Sevda spune că nu este vinovat.
Pilot merge cu ea la secție și acolo îl întâlnește pe martorul lui Uygar care este o cunoștință de-a lui. Mai târziu îl caută și după ce află că Uygar l-a șantajat, îl convinge să își retragă declarația iar Ali este eliberat.
Ali și Pilot merg apoi la depozitul unde Uygar l-a împușcat pe Koksal și caută dovezi dar nu găsesc. Singura soluție este să găsească arma lui Uygar.
Văzând că planul lui a eșuat, Uygar găsește altă metodă prin care să îi împiedice pe Sevda și pe Ali să se împace: îi spune lui Ozlem că tatăl Sevdei l-a ucis pe Suleyman.

Duygu își ia inima-n dinți și îi spune lui Ilhan că Pilot a cerut-o în căsătorie. Ilhan o întreabă cum de a acceptat fără să îi ceară părerea apoi merge val-vârtej la Pilot care așteaptă nerăbdător afară să afle răspunsul lui. După ce îi ține un pic în suspans, îl întreabă dacă a crescut în junglă și îi spune să meargă să o ceară cum se cuvine de la familie, bineînțeles dacă își ține promisiunea și nu se întoarce la afacerile lui. De bucurie, Pilot îl îmbrățișează apoi își cere scuze și îl întreabă nedumerit ce trebuie să facă în continuare. Ilhan îi spune să plece și să se întoarcă într-o zi potrivită cu bătrânii casei lui.

Sevda și Ali se împacă dar ea se întoarce în casa lui Uygar ca să îl ajute să dovedească faptul că el l-a împușcat pe Koksal.
Ozlem îl acuză pe Ali că l-a trădat pe Suleyman prin faptul că are o relație cu fiica lui Koksal și îi spune că după transplant, nu îi va permite să îl mai vadă pe Alican.

A doua zi, Alican este operat. După ce Ali primește vestea de la medic că transplantul a reușit, o sună pe Sevda și încep să își pună în aplicare planul.
Sevda spune familiei și lui Uygar că poliția a găsit arma cu care a fost împușcat Koksal. După cum se aștepta Ali, Uygar pleacă în grabă la locul unde a ascuns-o.
Ali îl urmărește și când îl prinde, Uygar îi spune că știe cine este fratele lui. Chiar atunci apare Kurtbey și îl arestează apoi Uygar îi spune lui Ali că l-a mințit ca să îl lase în viață.
Kurtbey îi spune lui Uygar că trebuie să stea o vreme în închisoare, altfel Ali îi va termina pe amândoi.
Ali merge direct la Sevda care îl așteaptă pe faleză și îi spune că au scăpat de Uygar și că nimeni nu va mai interveni între ei.

Obțineți actualizări în timp real direct pe dispozitivul dvs., abonați-vă acum.