Hercai episodul 4 (rezumat)
Miran sare în râu după Reyyan fără să stea pe gânduri și o salvează apoi se ascund într-o casă de-a sa pentru a o proteja de familia ei. Reyyan îi reproșează că i-a furat inima apoi i-a distrus viața și încearcă de multe ori să fugă. Miran a îndeplinit dorința bunicii lui și s-a răzbunat pe Hazar Sadoglu dar acum este hotărât să o protejeze pe femeia iubită. Când Reyyan îi spune că își dorește ca el să fi murit în râu, Miran îi dă pistolul lui și îi spune să îl împuște dacă asta o va face să se simtă mai bine. Reyyan îl împușcă lângă inimă și pleacă dar apoi se întoarce la el și îi salvează viața. Fiindcă nu poate să îl ducă la spital și nu are telefon pentru a anunța pe cineva, îi scoate singură glonțul și îl îngrijește toată noaptea.
Azat îi caută cu disperare după ce au sărit în râu și au dispărut apoi anunță devastat familia că Reyyan a murit. Hazar pornește în căutarea ei iar Nasuh își trimite și el oamenii să îi caute și să îi ucidă dacă au supraviețuit.
Când se aude și la conacul familiei Aslanbey că Miran este cu Reyyan, Sultan află de la servitoarea Esma, mama lui Firat unde se ascund cei doi și îi spune lui Hazar. Cihan îl descoase mințind că vrea să-l ajute s-o protejeze pe Reyyan apoi îi spune adresa lui Nasuh și pornesc și ei acolo ca să îi ucidă. Azize își dă seama imediat ce a făcut Sultan și îl anunță pe Firat ca să îi spună lui Miran să fugă dar el nu poate să îl contacteze la timp.
Hazar ajunge la ei înaintea tuturor și vrea să îl împuște pe Miran dar când vede că apare Nasuh, i-o încredințează pe Reyyan și le spune să fugă împreună fiindcă a văzut că el vrea să o salveze. Miran și Reyyan reușesc să scape, ajutați de un bodyguard al familiei Sadoglu și de Firat care ajunge la ei la timp.
Miran o duce pe Reyyan la conacul familiei din Midyat, acela fiind singurul loc unde vor fi în siguranță. Azize și Gonul sunt șocate când îi văd apărând împreună. Miran le spune ferm că Reyyan va locui acolo.