Lacrimi la Marea Neagra – Episodul 26 (rezumat)

7,539

Nefes a fost împușcată din greșeală de Vedat iar Tahir a dus-o la spital.
Vedat a vrut să meargă după ei dar când trecea pe lângă o pădure i s-a defectat mașina. Fiind disperat că Nefes ar putea să moară, a pornit pe jos prin pădure dar i s-a prins piciorul într-o capcană pentru animale și a rămas acolo. Mithat, care aflase de la Tahir că el a rănit-o pe Nefes, l-a găsit și l-a dus la secția de poliție unde l-a ținut până a doua zi dimineața.
Avocata lui Vedat și Fikret erau cei care îl protejau pe Vedat, dar de data aceasta Fikret i-a zis avocatei să își închidă telefonul pentru ca Vedat să nu îi mai poată cere ajutorul. În felul acesta va ști când trebuie să se oprească și nu va mai aștepta ca de fiecare dată ei să îi rezolve problemele.

Nefes a fost operată și avea nevoie de sânge. Nazar, ajutată de Murat a dus-o pe Mercan la spital pentru a-i dona sânge lui Nefes fiindcă amândouă aveau aceeași grupă sanguină. Din fericire au reușit să se întoarcă acasă înainte ca Cemil să apară. Nazar a rămas acasă la părinți până a doua zi. Mama ei a văzut că avea răni pe spate și și-a dat seama că Vedat o bătea. A vrut să îi spună lui Cemil dar Nazar a rugat-o să nu îi spună nimic pentru că Vedat i-a promis că o va trimite pe Mercan în străinătate pentru tratament și pe de altă parte se teme că Vedat îi va răni pe cei dragi, iar ea are răbdare fiindcă știe că va veni și ziua când el va plăti pentru tot.

Yigit s-a trezit speriat dimineața devreme pentru că mama lui nu era acasă și a ieșit afară să o caute dar s-a îndepărtat prea mult de casă, a intrat în pădure și s-a rătăcit. Când au văzut că copilul lipsește, frații lui Tahir au plecat cu toții să îl caute.
Vedat a fost eliberat și a mers la spital să o vadă pe Nefes dar Fikret a trimis doi oameni să îl ia de acolo și să îl ducă acasă.
Era deja seară iar Yigit nu fusese găsit.

Obțineți actualizări în timp real direct pe dispozitivul dvs., abonați-vă acum.