Lacrimi la Marea Neagra – episodul 8 (rezumat)

14,551

Mercan a fost dusă la spital iar Vedat si Eysan s-au dus să sprijinească familia. A apărut și mama lui Tahir cu Murat și cu Mustafa.
Tahir a mers cu Nefes și cu Yigit la medic și s-au întâlnit cu toții pe holul spitalului. Părinții lui Mercan au început să se certe cu ei și când au ieșit afară, Nazar a încercat să-l împuște pe Tahir. Nefes a sărit în fața lui, dar a scăpat fiindcă a apărut Murat care a reușit să ia pistolul din mâna lui Nazar.
Nefes și Yigit au rămas în casa lui Osman iar Asiye cu Mustafa și Tahir s-au întors acasă.

Seara târziu Tahir s-a dus la Nefes și a rugat-o să rămână acolo și să nu plece departe, altfel va merge după ea dar îi va fi greu să o protejeze într-o țară străină. Dimineața Nefes îi spune lui Osman că Tahir i-a propus să se mute acolo iar ea a acceptat. Osman i-a zis că a făcut foarte bine și că poate să rămână în casa lui și să considere că ea este a treia fiică a lui. Asiye și Esma au ajutat-o pe Nefes să își schimbe domiciliul la casa lui Osman pentru a putea să îl înscrie pe Yigit la școală. Esma a obținut un ordin de restricție pentru Vedat.
Nefes voia să își caute un loc de muncă dar Esma i-a spus că poate să lucreze pentru ea fiindcă are nevoie de o asistentă. Tahir i-a promis lui Mustafa că va sta departe de Nefes dacă el o va proteja de Vedat altfel va pleca cu Nefes departe. Îi promite că o va căuta doar ca să îl vadă pe Yigit și bineînțeles când ea va avea nevoie de ajutorul lui.

Cemil a aranjat în așa fel încât Mustafa să nu mai poată lua credit de la nici o bancă.
Vedat i-a trimis un buchet de flori lui Nazar pentru a-i mulțumi că l-a tratat când a fost rănit. A mers la spital unde ea lucra ca asistentă medicală și a invitat-o să ia cina cu el. Nefes a mers cu Murat și cu Fatih pentru a i se scoate gipsul de la mână și i-a văzut discutând. Nefes le-a spus la băieți că trebuie să facă ceva pentru Nazar fiindcă Vedat o va face și pe ea victima lui. Nazar merge la Vedat la cină. Ea îl întrebă dacă chiar i-a rupt degetele lui Nefes iar el i-a zis că este adevărat dar nu a fost intenționat. El a mintit- o că Nefes l-a înșelat de multe ori iar Nazar l-a crezut. Noaptea târziu, Vedat i-a trimis un video lui Nefes în care era el cu Nazar la masă. Apoi a sunat-o și i-a spus că a ales-o pe Nazar pentru a ajunge la ea dar dacă nu se întoarce la el Nazar va suferi dar el știe că ea are o inimă bună și nu va putea să lase nici o altă femeie să sufere ce a suferit ea.

Nefes a început serviciul. Murat și Fatih o duceau cu mașina și aveau grijă de ea. Nefes este foarte tristă din cauza că Tahir nu o mai caută și îl întreabă de ce face asta iar el îi spune că trebuie să stea departe de ea pentru ca ea să nu aibă probleme dar să stea liniștită că Mustafa va avea grijă de ea ca de o soră. Ea îl îmbrățișează și plânge.

Mustafa a luat un credit de 1 milion de dolari cu dobândă de la bijutier dar nu știa că de fapt banii veneau de la Vedat. Când a plecat cu banii oamenii lui Vedat l-au lovit și i-au luat geanta cu bani. Seara când a ajuns acasă, în fața casei îl aștepta Vedat și i-a spus că tot ce îi aparține inclusiv casa lui Mustafa sunt ale lui fiindcă știe că nu își va putea plăti datoria.
Tahir și Nefes află de la Yigit că Mustafa a fost cel care l-a dat lui Vedat.

Obțineți actualizări în timp real direct pe dispozitivul dvs., abonați-vă acum.